Partidul „Pro Moldova” nu va participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Un anunț în acest sens a fost făcut de liderul formațiunii, Andrian Candu, astăzi, 2 iunie. „Aceste alegeri parlamentare nu sunt altceva decât o continuare a celor prezidențiale. Este o confruntare între două persoane – Sandu
Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, consideră că următoarea coaliție din parlament poate fi formată doar din PDM și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Declarații în acest sens au fost făcute în platoul emisiunii „Puterea a patra”, marți, 1 iunie. „Eu cred că următoarea coaliție poate fi formată doar din PD
Alegătorii care vor să voteze la locul aflării lor în ziua alegerilor parlamentare anticipate mai au 10 zile pentru a-și declara noul loc de ședere, informează Comisia Electorală Centrală (CEC). Astfel, pentru a putea vota la o altă secție de votare decât conform domiciliului sau reședinței valabile, alegătorul va depune
Partidul Legii și Dreptății (PLD) a depus actele la Comisia Electorală Centrală pentru a se înregistra în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. Primii patru candidați de pe lista Partidului Legii și Dreptății sunt: 1. Mariana Durleșteanu; 2. Nicolae Alexei; 3. Alexei Busuioc; 4.
Aripa de tineret a Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) – PAS Youth a organizat pe 1 iunie un flashmob în centrul capitalei. Echipați cu valize, tinrii s-au plimbat prin oraș și au scandat mesaje cu îndemnul către moldovenii din diaspora de a reveni înapoi în țară. Participanții au scandat „Prima
Comisia Electorală Centrală (CEC) a publicat pe 1 iunie numărul total al persoanelor înscrise în Registrul de Stat al Alegătorilor. Este vorba despre 3 282 288 de persoane. Dintre aceștia, în Chișinău și Găgăuzia sunt — 641 189 și 130 290 de persoane, iar în Transnstria — 258 598 de
Partidul Verde Ecologist a depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) documentele în vederea înregistrării în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. În conformitate cu prevederile legale, în cazul în care un singur candidat depune documentele spre înregistrare, organul electoral se convoacă pentru a-i atribui
Platforma Demnitate și Adevăr a fost înregistrată în calitate de concurent electoral pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021. O decizie în acest sens a fost luată la ședința Comisiei Electorale Centrale (CEC), astăzi, 31 mai. În acest context, a fost înregistrat simbolul electoral al concurentului pentru imprimare în
Partidul Democrat din Moldova (PDM), condus de către Pavel Filip, a anunțat pe 29 mai lansarea unei campanii de colectare de fonduri cu genericul „Donează pentru FAPTE”. Într-un comunicat de presă, reprezentanții PDM și-au chemat susținătorii să doneze mijloace financiare, pentru ca formațiunea să fie „mai vizibilă”. „Oricine dorește să
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea prealabilă de înscriere în buletinul de vot pentru alți trei potențiali concurenți electorali. Aceștia au depus, pe parcursul zilei de astăzi, 28 mai 2021, documentele necesare în vederea înregistrării candidaților la funcția de deputat în parlamentul Republicii Moldova. Astfel,