Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu Thomas Lenk, reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană. Părțile au discutat, între altele, despre situația actuală a procesul de soluționare a diferendului transnistrean. Potrivit unui comunicat emis de Guvern, pe lângă Thomas Lenk,
Victor Perțu, candidatul Partidului „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, rămâne exclus din cursa pentru funcția de primar al municipiului Orhei. Pe 15 mai, cu doar două zile înainte de scrutin, Curtea Supremă de Justiție a declarat, cu unanimitate de voturi, inadmisibil recursul depus împotriva deciziei Curții de Apel Nord.
La Chișinău a fost adoptată Rezoluția privind instituirea Comitetul de Management al Tribunalului special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei. Revoluția a fost adoptată în cadrul Sesiunii Ministeriale a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Anunțul a fost făcut de Ministerul de Externe al Republicii Moldova. În cadrul sesiunii ministeriale,
Ce se întâmplă în Găgăuzia, cu ce probleme se confruntă locuitorii autonomiei și ce soluții propun autoritățile locale și centrale. NewsMaker relatează despre principalele evenimente din autonomie:
Deputatul PAS, Valeriu Robu, a venit cu o reacție după ce Olesea Stamati, moldoveanca stabilită în Irlanda, căreia i-a fost luat microfonul la întâlnirea cu Maia Sandu din Dublin, l-a acuzat că ar face parte din „garda de corp” a șefei statului și că ar urma-o peste tot, „în loc
Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol nu vor accepta retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului până la soluționarea diferendului transnistrean. Afirmația a fost făcută de șeful-adjunct al instituției responsabile de „relații externe” a regiunii, Alexandr Stețiuk, la emisiunea „Между тем” de la televiziunea rusească „Звезда”. „Astfel de cerințe nu au absolut
Președinta Maia Sandu a transmis, pe 15 mai, un mesaj public cu ocazia împlinirii a zece ani de la primul Congres de constituire al PAS – partid pe care l-a fondat și care se află la guvernare de peste cinci ani. Șefa statului, care potrivit Constituției exercită o funcție apolitică,
Chișinăul deja ajută prin mai multe acțiuni locuitorii regiunii transnistrene, însă nu-și poate lua responsabilitatea pentru finanțarea acestei regiuni când acolo se află trupele ruse. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu la ediția din 14 mai a emisiunii „Территория свободы” de la Rlive. Totodată, șefa statului a spus
Fosta viceprimară a Chișinăului și șefa organizației municipale a MAN, Irina Gutnic, a intrat într-un conflict deschis cu Ion Ceban, despre care spune că ar fi un pericol pentru Chișinău și pentru întreaga țară. Ea îl acuză pe edil că a transformat Primăria într-un „SRL personal”, în care angajații sunt
Bucureștiul pledează pentru deschiderea tuturor clusterelor de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană cu Republica Moldova, dar și cu Ucraina și Balcanii de Vest. Autoritățile române consideră că extinderea UE va face blocul comunitar mai puternic pe plan economic și va consolida securitatea statelor sale membre. Afirmațiile au fost făcute