Politică

Reforma „Restart în educație” ar urma să intre în vigoare din 2028 în municipiile Chișinău și Bălți și în UTA Găgăuzia. Ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat pe 13 august că a transmis Parlamentului un set de amendamente la reformă, dintre care unul prevede ca aceasta să fie aplicată în

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl acuză pe secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, de manipulare și răspândirea unor informații false privind reforma administrației publice locale în autonomie. Reacția vine după ce Buzu a declarat că reforma administrativ-teritorială ar fi blocată în Găgăuzia din cauza lipsei unei Adunări

Mărfurile ucrainene vor tranzita Republica Moldova pe cale ferată cu tarife reduse cu 50%. Guvernul de la Chișinău susține că măsura, convenită cu autoritățile de la Kiev, este avantajoasă pentru ambele părți și ar putea aduce Căii Ferate din Moldova venituri de câteva milioane de euro. Potrivit Executivului, Ucraina planifică

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a refuzat să inițieze controale ale averii și intereselor personale în privința deputatului „Partidului Nostru” Alexandr Berlinschii și a viceprim-ministrului, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea. Inspectorii de integritate a concluzionat că, în urma verificărilor preliminare, nu au fost identificate bunuri sau venituri nedeclarate

Autoritățile de la Chișinău critică decizia Tiraspolului ca, începând cu 1 septembrie, fiecare săptămână de studii în instituțiile de învățământ din regiune să înceapă cu arborarea așa-numitului „drapel de stat” și intonarea așa-zisului „imn”. Ministrul Educației, Dan Perciun, consideră că măsura urmărește instrumentalizarea școlii în scopuri ideologice, iar Biroul politici

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că printre solicitările de deplasări externe criticate de prim-ministrul Vasile Tofan nu se regăsesc vizite cerute de reprezentanții instituției pe care o conduce. El a refuzat însă să precizeze la ce deplasări s-a referit premierul, argumentând că nu ar fi corect să facă

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a întrerupt o jurnalistă NewsMaker care îi adresa o întrebare în rusă. Deși în CV-ul său menționează că vorbește această limbă și că a urmat timp de patru ani studii militare în Ucraina, oficialul a declarat: „Nu vă înțeleg”. După ce reporterul și-a reformulat întrebarea în

Unele deplasări externe solicitate de funcționarii publici nu sunt justificate în contextul priorităților actuale ale Guvernului, consideră premierul Vasile Tofan. În debutul ședinței Cabinetului de miniștri din 12 august, acesta a criticat câteva solicitări de călătorie și le-a cerut miniștrilor să fie mai exigenți atunci când le aprobă. Tofan a

În urma analizei salariilor din 125 de entități publice, companii de stat și întreprinderi, precum și a rezultatelor prezentate de premierul Vasile Tofan, vor fi evaluate contractele celor mai bine plătite 100 de poziții și realizările acestora, va fi făcut public un catalog al salariilor, vor fi introduse mai multe

În instituțiile de învățământ din regiunea transnistreană, fiecare săptămână de studii va începe, din 1 septembrie, cu arborarea așa-numitului „drapel de stat” și intonarea așa-numitului „imn de stat” ale regiunii – simboluri nerecunoscute de autoritățile constituționale. Măsura a fost anunțată de pretinsul minister al Educației de la Tiraspol, pe 11

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x