Pe 19 august, mai mulți angajați din sistemul educației și științei protestează în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, solicitând majorările salariale promise de la 1 septembrie. În debutul ședinței Guvernului, premierul Vasile Tofan a declarat că statul trebuie să vină cu soluții pentru profesori. Prim-ministrul a anunțat că, la
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, nu exclude o eventuală majorare a tarifelor la energia electrică, în contextul creșterii costurilor de achiziție a energiei în regiune. Oficialul spune însă că o decizie va putea fi discutată abia după ce vor fi cunoscute datele privind costul mediu de achiziție pentru luna august. „Apelurile
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu primari din sudul țării, iar discuția a vizat reforma administrației publice locale (APL). Șefa statului, care anterior a fost ministră a Educației, a spus că reforma APL este „poate chiar mai complicată decât reforma de la bacalaureat”. Întâlnirea a avut loc la
Pe 20 august, la Guvern, va avea loc o ședință în format extins dedicată tranzitului cerealelor ucrainene pe calea ferată. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, a comunicat pe 19 august purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici. Potrivit acestuia, la ședință vor participa cinci reprezentanți ai Asociației
Igor Dodon contestă la Curtea Constituțională norma în baza căreia dosarele penale ale foștilor șefi de stat pot fi examinate în primă instanță de Curtea Supremă de Justiție (CSJ). Fostul președinte, al cărui dosar „Sacoșa neagră” este examinat în primă instanță chiar de CSJ, susține că după încheierea mandatului un
Fostul ministru al Mediului, actualul deputat PAS Sergiu Lazarencu, a criticat investigația MoldovaCurata.md despre Selinia Cojocaru, vicepreședinta Organizației de Tineret a PAS, care a fost angajată în mai multe instituții de stat pe când avea doar studii liceale. Lazarencu spune că a lucrat cu Cojocaru în perioada în care conducea
Guvernul anunță că va prezenta „în cel mai scurt timp” soluții privind majorarea salariilor profesorilor, după ce Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a chemat angajații din sistem la un protest pe 19 august. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat pentru NewsMaker că revendicările profesorilor privind
Regiunea transnistreană rămâne în stare de urgență economică, până pe 12 septembrie. Decizia a fost luată de Sovietul Suprem de la Tiraspol pe 18 august, la inițiativa liderului de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski. Potrivit autorităților nerecunoscute de la Tiraspol, situația economică din regiune rămâne „dificilă”, „din cauza reducerii volumelor
Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, acuză Federația Rusă că pune în pericol securitatea Republicii Moldova și viața cetățenilor săi, după ce încă un aparat de zbor s-a prăbușit și a explodat, de această dată în apropierea satului Talmaza din raionul Ștefan Vodă. Oficialul susține că incidentele de încălcare a spațiului aerian
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să