Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu fostul prim-ministru britanic Tony Blair, fondatorul Institutului Tony Blair pentru Schimbare Globală. În cadrul discuțiilor, au fost abordate subiecte legate de sprijinul oferit de Institutul Tony Blair pentru impulsionarea creșterii economice, atragerea investițiilor și facilitarea procesului de aderare a Moldovei
În școlile din Găgăuzia ar putea fi introduse „careuri patriotice” săptămânale, în cadrul cărora vor fi cântate imnurile Republicii Moldova și autonomiei și vor fi discutate subiecte ce țin de istorie, cultură și comportament civic. Inițiativa a fost propusă și dezbătută în cadrul ședinței din 7 aprilie a Direcției generale
Deputatii parlamentului s-au întrunit luni, 7 aprilie, într-o ședință extraordinară. NewsMaker prezintă sinteza reuniunii: Parlamentul a adoptat în prima lectură „Bugetul +PLUS”Prim-ministrul Dorin Recean a prezentat în cadrul ședinței parlamentare amendamentele la bugetul Moldovei „Bugetul +PLUS” – cel mai mare pachet financiar destinat stimulării creșterii economice. Deputatii își amintesc de
Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, va efectua o nouă vizită în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut într-un mesaj video publicat de viceprim-ministra pentru integrare europeană Cristina Gherasimov, care efectuează o vizită de lucru la Bruxelles. Marta Kos a menționat că se va afla în țara noastră în perioada
Ion Bulgac părăsește Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) și demisionează din funcția de vicepreședinte al formațiunii politice. Anunțul a fost făcut de însuși Bulgac pe rețelele de socializare, în data de 7 aprilie. Politicianul nu a precizat motivele acestei decizii. „În această seară mi-am prezentat demisia din toate funcțiile
Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a avut pe 7 aprilie o întrevedere reprezentanta UE în procesul de reglementare transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, și ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Janis Mazeiks. Interlocutori au vorbit, între altele, despre activitatea formatelor de negocieri cu privire la procesul de reglementare transnistreană – „1+1” și
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a avut pe 7 aprilie o întrevedere cu ambasadorul desemnat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov. Politicianul a relatat pe rețelele de socializare că a discutat cu diplomatul despre relația moldo-rusă, constatând că aceasta se află la „cel mai jos
Deputații din Parlamentul Republicii Moldova au ținut, în cadrul ședinței plenare din 7 aprilie, un minut de reculegere în memoria persoanelor decedate în atacul rusesc cu rachetă dintr-o zonă rezidențială din orașul ucrainean Krivoi Rog. Subiectul a generat și replici aprinse. Deputatul PAS Lilian Carp l-a numit pe colegul său
Premierul Dorin Recean a venit luni, 7 aprilie, în plenul Parlamentului pentru a cere susținerea deputaților pentru Bugetul +Plus, un pachet financiar alocat pentru investiții și creștere economică. În discursul său, Recean s-a adresat în mai multe rânduri parlamentarilor din opoziție, acuzându-i că „au vrut să țină R. Moldova legată
Revenit de la Washington, președintele Parlamentului Igor Grosu a anunțat că a avut discuții despre reluarea finanțării pe unele proiecte. „Sunt semnale bune”, a comunicat oficialul moldovean, adăugând că este bine ca „cei care finanțează să iasă primii și să facă anunțul”. Pe 7 aprilie, Igor Grosu a fost întrebat