De la începutul epidemiei de COVID-19, 15 ofițeri ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) s-au infectat cu COVID-19. Potrivit unui comunicat al SIS, majoritatea dintre aceștia au manifestat o formă ușoară care nu a necesitat spitalizare. Totodată, situația existentă nu afectează activitatea SIS, iar procesul de lucru se desfășoară
Fostul președinte al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, a fost testat pozitiv cu coronavirus, informează Agerpres. „Nu există motiv de alarmare”, se anunță într-un comunicat al biroului său. În prezent, acesta se află în autoizolare. Precizăm că Nazarbaev are 78 de ani și conduce Consiliul de Securitate din Kazahstan, după ce anul
Toți cei 75 de militari din Compania Gărzii de Onoare, care au plecat la Moscova, sunt sănătoși, iar acest lucru îl confirmă testele la COVID-19. Despre acest lucru a anunțat Ministerul Apărării. Instituția a semnalat o știre falsă, potrivit căreia „8 din cei 72 de militari trimiși de Dodon la
Alte 175 de persoane s-au tratat de coronavirus și au fost externate. Astfel, bilanțul celor care s-au însănătoșit a ajuns la 7252, informează Ministerul Sănătății. În același timp, 444 de pacienți se află în stare gravă, dintre care 27 de persoane sunt conectate la aparatul de respirație artificială. Alte 986
Alte cinci decese provocate de infecția COVID-19 au fost înregistrate în Republica Moldova, informează Ministerul Sănătății. Deces 434: Bărbat de 57 ani, din municipiul Chișinău. Internat la data de 12 iunie, la Institutul de Medicină Urgentă. Comorbidități: cardiopatie hipertensivă, ciroză hepatică decompensată, anemie ferodeficitară cronică, brohopneumopatie. Deces 435: Femei de
Primăria municipiului Bălți a fost plasată în regim de carantină până la data de 1 iulie. O decizie în acest sens a fost luată la ședința Comisiei municipale extraordinare de sănătate publică. „Carantina se introduce de la 18 iunie până la 01 iulie 2020. Toate persoanele contacte, cu excepția lucrătorilor
În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost testate pozitiv cu COVID-19 alte 478 de persoane, inclusiv două de import. Informația a fost anunțată de secretarul de Stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Constantin Rîmeș, în cadrul briefingului din seara de 17 iunie. Bilanțul a ajuns,
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, prezintă cele mai recente informații privind pandemia de COVID-19 din Republica Moldova. În cadrul brifingului din seara de 17 iunie vor vorbi și reprezentanții Agenției Naționale de Sănătate Publică, ai Ministerului de Interne și ai Agenției Naționale Transport Auto.
Medicul-șef al Departamentului consultativ, medicină fizică și balneologie din cadrul Centrului Republican de Protezare, Ortopedie și Reabilitare, Iurie Pelin, a publicat un mesaj emoționant pentru colegii săi de breaslă, în contextul Zilei lucrătorului medical și a farmacistului, care va fi marcată pe 21 iunie. „Nu vom mai avea parte de
În Republica Moldova au fost livrate 10 aparate mobile de ventilare artificială destinate unităților de terapie intensivă. Informația a fost publicată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale pe 17 iunie. Aparatele au fost aduse grație suportului oferit de Elveţia prin intermediul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Potrivit datelor