Război în Ucraina

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, condamnă atacul rusesc cu rachete asupra închisorii din Elenovka – teritoriu ocupat temporar al regiunii Donețk – în care și-ar fi pierdut viața cel puțin 50 de deținuți. În mesajul postat pe canalul său de Twitter, președinta țării a solicitat investigații și sancțiuni internaționale. „Suntem

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) confirmă decesul în dimineața zilei de astăzi, 30 iulie, a celui de-al doilea moldovean rănit anterior urmare a unei explozii la punctul de trecere a frontierei Troebortnoe din regiunea Breansk a Federației Ruse. Potrivit MAEIE, Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă rămâne în

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat bombardarea de vineri a unei închisori în care au fost ucise peste 50 de persoane drept o „crimă de război deliberată a Rusiei”, după ce Moscova a acuzat forțele ucrainene de acest atac, scrie Unian. Potrivit lui Zelenski, ar trebui să existe o recunoaștere

Armata ucraineană a bombardat satul Elenovka din regiunea Donețk, unde sunt ținuți prizonierii ucraineni de război, susține ministrul adjunct al Informației din autoproclamata Republică Populară Donețk (DNR) Daniil Bezsonov. Ucraina, la rândul ei, a acuzat Rusia de bombardare. „Noaptea au lovit, probabil, cu Himars în închisoarea din Elenovka. O lovitură

O persoană a murit, cinci au fost rănite, două clădiri de locuințe au fost complet distruse, peste 20 au fost grav avariate. Acestea sunt rezultatele atacului rusesc cu rachete asupra Kramatorsk (regiunea Donețk) în această dimineață. Acest lucru a fost anunțat de șeful administrației regionale interimare Donețk, Pavel Kirilenko. Radio

În urma bombardării orașului Nikolaev din Ucraina și-au pierdut viața cinci persoane, iar șapte au fost rănite. O informație în acest sens a fost comunicată de șeful administrației regionale Nikolaev, Vitalii Kim. Potrivit oficialului ucrainean, astăzi trupele ruse au lovit o stație de transport public. „12 persoane sunt la pământ.

În stațiunea ucraineană Koblevo, două persoane au fost aruncate în aer de o mină în timp ce înotau în mare. Șeful administrației regionale Nikolaev, Vitali Kim, a raportat despre incident pe 28 iulie. „Repet, dacă este interzis, atunci există motive. Două persoane au fost aruncate în aer de o mină

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a publicat pe Telegram o hartă a Europei în care Ucraina este împărțită între alte țări, cea mai mare aparținând Rusiei, iar altele mai mici Poloniei și României. Demersul fostului președinte al Rusiei a fost „ferm respins” de Ministerul Afacerilor Externe

În războiul din Ucraina a mai murit un jurnalist. Este vorba despre Alexandr Savocenko, jurnalist de la Kiev, care a decedat în luptele de lângă orașul Bahmut, regiunea Donețk, potrivit Cheline. Savocenko era originar din regiunea Cernigov. Jurnalistul avea 36 de ani. Pe 25 februarie, el s-a oferit voluntar să

Țintuit în scaunul cu rotile, 34 de zile sub sunetul sirenelor – este experiența unui refugiat din Ucraina, care a fugit în Republica Moldova din calea războiului. Bărbatul își aduce și acum aminte, cu lacrimi în ochi, despre dimineața zilei de 24 februarie, când rușii au invadat Ucraina. „Era undeva

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x