Război în Ucraina

Șeful administrației regionale din Harkov Oleg Sinegubov a anunțat că în dimineața zilei de 21 iulie, regiunea a fost atacată din nou cu rachete rusești. La moment se cunoaște despre 19 persoane rănite și două care au decedat. Autoritățile din regiunea Harkov menționează că 19 persoane au fost rănite, printre

Nastea a locuit împreună cu fiul său Vanea, în vârstă de patru ani, timp de două luni în buncărul uzinei „Azovstal”. Două luni fără medicamente, mâncare echilibrată, în bătaia focurilor de armă și a bombardamentelor. În tot acest timp, soțul său apăra uzina fiind în componența Gărzii Naționale. Nastea a

Ambasadorul Ucrainei în Moldova Marko Șevcenko consideră că armata rusă atacă obiectele civile pentru că nu își pot atinge acțiunile militare în Donbas și își doresc ca populația să preseze conducerea țării să cedeze. Opinia a fost formulată, pe 20 iulie, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova. Diplomatul

Prima Doamnă a Ucrainei Olena Zelenski s-a adresat Congresului SUA și a cerut congresmenilor să faciliteze transferul rapid al armelor moderne în Ucraina, inclusiv al sistemelor de apărare aeriană. În timpul discursului ei, prima doamnă a cerut Congresului să ajute la protejarea civililor ucraineni, a copiilor și să ajute să

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunțat extinderea geografiei „operațiunii speciale din Ucraina” dincolo de granițele pretinselor Republici Donețk și Lugansk. Într-un interviu pentru RIA Novosti, Lavrov a declarat că dacă Ucraina va primi arme cu rază lungă de acțiune din țările occidentale, atunci sarcinile geografice ale trupelor ruse

Ucraina s-ar pregăti să atace Peninsula Crimeea de la Marea Neagră, anexată de Rusia în 2014, precum şi Flota Rusă de la Marea Neagră staţionată acolo, potrivit unui oficial guvernamental ucrainean. „Primim capabilităţi anti-navă şi mai devreme sau mai târziu vom viza flota. Rusia va trebui să părăsească Crimeea dacă

Cinci dintre cele șase rachete trase de Forțele Armate ale Ucrainei pe un pod peste râul Nipru de importanță strategică de lângă Herson au fost doborâte de sistemele de apărare aeriană, transmit forțele rusești. A șasea rachetă a explodat în apropierea podului, a declarat marți serviciul de presă al administrației

Numărul cetățenilor ruși care consideră că Rusia trebuie să continue războiul din Ucraina este aproximativ același cu cel al cetățenilor care pledează pentru negocieri pașnice în vederea încetării cât mai rapide a focului. Majoritatea celor care își doresc negocieri pentru pace au până la 35 de ani. Este rezultatul unui

Pe 19 iulie, trupele ruse au atacat partea centrală a orașului Kramatorsk din Ucraina. Cel puțin o persoană a fost ucisă, scrie Pravda, care îl citează pe edilul localității Alexandr Goncearenco. „O lovitură în partea centrală a Kramatorsk. Sunt victime. Specialiștii serviciului de explozivi și salvatorii lucrează la fața locului”,

UPDATE 11:15 Noi detalii despre atacul cu rachete de noaptea trecută în Odessa. Potrivit autorităților ucrainene, în urma atacului ar fi avut de suferit și un copil de doar cinci luni, anunță Odesa News. „În noaptea de 19 iulie, în urma atacurilor cu rachete ale inamicului din regiunea Odesa, șase

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x