Ucraina ar putea avea nevoie de până la 1 trilion de euro de ajutor extern pentru a repara pagubele cauzate de invazia rusă, a declarat șeful Băncii Europene de Investiții, Werner Hoyer, relatează BBC. „Am pus trilionul pentru că am văzut numere în spațiul public pe care le găsesc complet
Redactorul-șef al publicației „Novaya Gazeta” din Rusia Dmitrii Muratov și-a vândut medalia obținută odată cu Premiul Nobel pentru Pace pentru suma de 103,5 mln de dolari. Banii vor fi donați UNICEF pentru ajutorul copiilor ucraineni refugiați, informează The Guardian. Licitația a început în data de 1 iunie, de ziua internațională
Actorul american Ben Stiller a efectuat o vizită în Ucraina. Acesta s-a întâlnit și cu președintele Vladimir Zelenski. Pe 20 iunie, administrația prezidențială de la Kiev a publicat imagini din timpul întrevederii. „Ucrainenenii simt susținerea întregii lumi, a multor oameni celebri. Și vizita lui Ben Stiller demonstrează încă o dată
Președintele ucrainean Vladimir Zelenski declară că săptămâna aceasta va fi istorică pentru Ucraina, dat fiind faptul că se aşteaptă răspunsul cu privire la statutul de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană. Totodată, el a menționat că în această perioadă s-ar putea înregistra o creștere a atacurilor din partea Rusiei.
Muzica rusească a fost interzisă în spațiul public și în mass media din Ucraina. Decizia a fost adoptată de Rada Supremă de la Kiev, a anunțat deputatul Iaroslav Jeleznik. Potrivit deputatului ucrainean, în favoarea interdicției au votat 303 deputați ai Radei Supreme. Din textul legii adoptate reiese că interpreții din
Armata rusă a anunțat că, începând cu sfârșitul lunii februarie, peste 1,9 mln de oameni, inclusiv 307 mii de copii, au fost „evacuați” din Ucraina în Rusia. De cealaltă parte, Kievul califică transportarea minorilor ucraineni în Federația Rusă drept „răpire”. „În pofida tuturor greutăților create de puterea de la Kiev,
Moldova a luat o poziție destul de clară cu privire la războiul din Ucraina, iar Kievul nu are pretenții împotriva Chișinăului. Mihail Podoleak, consilierul președintelui Ucrainei, a vorbit sâmbătă despre acest lucru într-un interviu acordat unui corespondent NM. La întrebarea cum vede Kievul acum poziția Moldovei cu privire la războiul
Ucraina intenţionează să reia negocierile de pace cu Rusia până la sfârşitul lui august, după ce va desfăşura operaţiunii de contraatac, informează Unian. Țara se va afla atunci într-o poziţie mai bună pentru a negocia, a declarat pe 18 iunie negociatorul-şef al Kievului, David Arahamia, într-un interviu pentru postul Voice
Prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson, a făcut o vizită surpriză la Kiev pentru a se întâlni cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Premierul britanic a anulat în ultimul moment o vizită planificată la un summit de la Doncaster, unde urma să țină un discurs în fața parlamentarilor conservatori și a consilierilor
Președintele Belarusului Alexandr Lukașenko susține că războiul din Ucraina ar fi nimic altceva decât „începutul unei mari redistribuiri a lumii, în care statele mici vor avea de suferit”, informează Belta. Totodată, acesta a declarat că nu intenționează să implice armata belarusă în războiul din Ucraina decât în cazul în care