Ședința CMC din 12 martie a fost blocată la etapa discuției asupra ordinei de zi. MAN a cerut excluderea subiectelor privind numirea Olesei Pșenițchi și a lui Victor Pruteanu în funcția de viceprimari, menționând că sunt „epuizate”. PAS a spus că va vota excluderea doar după o confirmare că edilul
Pe 12 martie, la Parlament, a fost supusă votului o inițiativă de revocare a președintelui Legislativului, Igor Grosu, pentru a fi inclusă pe ordinea de zi. Aceasta nu a întrunit numărul necesar de voturi. Ulterior, deputatul fracțiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, care a anunțat inițiativa, a spus că proiectul a
Dumitru Vartic a spus că respinge informațiile conform cărora ar fi exercitat violență asupra soției sale. El a adăugat că are încredere în organele competente și a dat asigurări că va coopera cu autoritățile pentru clarificarea tuturor circumstanțelor. Declarațiile au fost făcute pe Facebook, pe 12 martie. Vartic a venit
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, este așteptat pe 12 martie în România. Potrivit agendei președintelui României, Nicușor Dan și Vladimir Zelenski vor avea discuții tête-à-tête, urmate de convorbiri oficiale și declarații comune de presă. Vladimir Zelenski va fi primit la Palatul Cotroceni la ora 13:30. Potrivit Administrației Prezidențiale române, Nicușor Dan
Pe malul stâng al Nistrului se află peste 200 de persoane în privința cărora există decizii ale instanțelor de pe malul drept. Declarația a fost făcută de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la ediția din 11 martie a emisiunii Rezoomat de la Realitatea TV, după ce a fost întrebată dacă legea
Nistru: ce e cu petele de combustibil și ce se întâmplă cu apa După apariția informațiilor despre petele uleioase de pe Nistru, în apropierea satului Naslavcea de la frontiera cu Ucraina, autoritățile au declarat că urmele de produse petroliere din râu sunt «foarte nesemnificative și aproape nedetectabile, astfel că în prezent nu prezintă pericol pentru populație». Totuși, pe Nistru va fi instalat un filtru special, sau chiar mai multe, pentru a colecta produsele petroliere și a preveni poluarea ulterioară.
Violența, indiferent de formă sau intenție, nu este o metodă de educație. Declarația a fost făcută de directoarea generală Agenției Naționale de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, Viorica Țîmbalari, în contextul declarațiilor influenceriței Marina Cârnaț privind metodele familiei sale de disciplinare a copiilor.
În mediul online s-a semnalat că unele benzinării au rămas fără stocuri de motorină. În reacție, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că, cel mai probabil, este vorba de probleme punctuale și că ar fi implicată o rețea de benzinării care are cinci stații. Potrivit oficialului, operatorii mari de combustibil
În Republica Moldova a avut loc o premieră medicală, după ce o femeie a primit o parte din ficat de la fratele ei prin tehnică laparoscopică. Aceasta este o metodă miniinvazivă, utilizată în centrele medicale de excelență din lume. Înainte de intervenție, chirurgii moldoveni s-au pregătit ani de zile în
Substanța petrolieră pe teritoriul R. Moldova a fost identificată pe 10 martie. Primele rezultate preliminare, după ce au fost prelevate probe de apă din mai multe puncte ale râului Nistru, arată că oxigenarea, la fel și conductibilitatea și pH-ul în apă, sunt în normă. Astfel, odată ce va fi eliminată