Satul Molovata Nouă se află la doar 50 km de Chișinău. Însă, în localitate poți ajunge fie cu un feribot, fie pe un drum care nu este controlat de autoritățile moldovenești. Pe de o parte a acestui sat se află râul Nistru, iar pe cealaltă parte – teritoriul nerecunoscut al
Chișinăul se extinde, iar traficul devine tot mai sufocant de la an la an, pe măsură ce locurile de parcare sunt tot mai puține. Soluțiile? Mai multe parcări sau investiții în transportul public. Echipa NewsMaker a întrebat locuitorii capitalei cum ar trebui rezolvată problema – cu mai multe parcări sau
Moldova își continuă parcursul spre aderarea la Uniunea Europeană, dar va putea oare țara să facă față cerințelor până în 2030? Președinta Maia Sandu a stabilit acest an ca fiind unul crucial, însă părerile locuitorilor Chișinăului sunt împărțite. Unii cred în schimbări rapide, în timp ce alții se îndoiesc de
În timp ce în orașele Moldovei se încearcă implementarea unor soluții moderne pentru gestionarea deșeurilor, satele din țară se confruntă cu o situație tot mai dificilă în ceea ce privește evacuarea gunoiului. Lipsa unui sistem centralizat de colectare forțează locuitorii să păstreze deșeurile în curțile lor timp de săptămâni sau
În Moldova, pe 20 octombrie, vor avea loc alegerile prezidențiale. Actuala președintă, Maia Sandu, și-a anunțat deja candidatura, alături de foști miniștri și politicieni cunoscuși. Dar poate ajunge în fotoliul de președinte doar un politician de carieră, sau și un actor, sau reprezentant al showbiz-ului? Echipa NewsMaker a decis să
Invazia din Ucraina continuă de mai bine de doi ani și, în acest timp, opiniile locuitorilor Moldovei despre cei vinovați și cei corecți s-ar fi putut schimba. NewsMaker a decis să afle de la locuitorii capitalei de ce multe persoane susțin agresiunea rusă.
Între 6 și 9 iunie au avut loc alegeri pentru Parlamentul European. Pe data de 6 au votat Țările de Jos, iar în ziua următoare au votat Irlanda și Cehia. Pe 8 iunie și-au exprimat voturile Italia, Malta, Letonia și Slovacia. Majoritatea absolută a țărilor Uniunii Europene au votat pe
În Moldova mai mult de 63% dintre femei și fete cu vârsta cuprinsă între 15 și 65 de ani au fost supuse cel puțin unei forme de abuz, – datele sunt prezentate de UNICEF. Însă, conform datelor statistice ale Ministerului Afacerilor Interne, în Moldova aproape o treime dintre victimele violenței
De Paștele Blajinilor este timpul amintirilor și rugăciunilor pentru cei care au părăsit această lume. Tradițional, cu ocazia acestei sărbători, moldovenii merg la mormintele rudelor, aduc flori proaspete, aprind lumânări și le oferă trecătorilor pomeni, în amintirea celor care nu mai sunt printre noi. Echipa NewsMaker i-a întrebat pe locuitorii
Pe 9 mai, în Moldova se sărbătorește oficial atât Ziua Victoriei cât și Ziua Europei. Această dată provoacă in fiecare an dispute în țară. Dar ce sărbătoresc în această zi locuitorii Chișinăului? Echipa NewsMaker le-a adresat această întrebare celor care trăiesc în Capitală. [yop_poll id=”69″]