utm.md

„Cazul este revoltător”: Anchetă internă la UTM după ce un grup de tineri au agresat un student

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a emis un ordin privind inițierea unei anchete interne. Totodată, conducerea Colegiului UTM desfășoară discuții cu elevii. Despre acest lucru au comunicat reprezentanții UTM, în contextul incidentului produs în seara zilei de 24 septembrie, când un student de 19 ani a fost agresat și umilit de un grup de tineri, printre care și minori, în apropierea unor cămine studențești. Potrivit universității, incidentul s-a produs după încheierea orelor de curs, în afara spațiilor colegiului și căminului UTM, „însă această circumstanță nu diminuează în niciun fel gravitatea cazului” și „universitatea își asumă toate măsurile care țin de responsabilitatea sa instituțională”.

„Universitatea Tehnică a Moldovei a luat cunoștință despre cazul produs în seara zilei de 24 septembrie. Cazul este revoltător și contrar valorilor unei comunități educaționale. Universitatea Tehnică a Moldovei și Colegiul UTM condamnă ferm orice formă de violență, umilire, hărțuire și bullying”, a comunicat universitatea pe o rețea de socializare.

UTM a adăugat că „incidentul s-a produs după încheierea orelor de curs și în afara spațiilor colegiului și căminului, însă această circumstanță nu diminuează în niciun fel gravitatea cazului”.

„Imediat după aflarea informațiilor, UTM a activat procedurile instituționale necesare, a fost emis ordinul privind ancheta internă, iar Comisia de etică și deontologie profesională a fost convocată de urgență. Conducerea colegiului desfășoară, totodată, discuții cu elevii. Universitatea își asumă toate măsurile care țin de responsabilitatea sa instituțională și va coopera deplin cu organele de anchetă. (…) Până în prezent, Universitatea Tehnică a Moldovei a desfășurat și continuă să desfășoare măsuri de prevenire a bullying-ului și combatere a comportamentelor violente. La Colegiul UTM activează doi psihologi, iar la nivelul Universității este disponibil un psiholog pentru sprijinul studenților”, a declarat universitatea.

***

Poliția a anunțat că un tânăr de 19 ani, student la o instituție de învățământ din Chișinău, a fost agresat fizic de un grup de persoane. Cazul a avut loc în apropierea unor cămine studențești, în timp de tânărul se plimba împreună cu o cunoscută de-a sa, în vârstă de 16 ani. Șase persoane au fost reținute în total, printre aceștia fiind patru minori, printre care și adolescenta de 16 ani. Între timp, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că elevii responsabili de actele de violență vor fi exmatriculați. Detalii AICI.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Transnistria va continua să primească gaz din fondurile unui credit special acordat de Rusia? Tofan: „Caută pârghii cum să destabilizeze Moldova”

Premierul Vasile Tofan susține că, la moment, autoritățile Republicii Moldova nu au informații că schema de aprovizionare cu gaze naturale a regiunii transnistrene s-ar putea sista. În același timp, oficialul a declarat că „niciodată nu poți fi sigur” și că, în acest sens, „Federația Rusă – nu trebuie să ne facem iluzii – caută pârghii cum să destabilizeze Moldova”. Declarațiile au fost făcute la ediția din 5 noiembrie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

În timpul emisiunii, premierul a fost întrebat dacă schema de aprovizionare cu gaze naturale a regiunii transnistrene va continua în același mod, în contextul plecării liderului de facto al regiunii, Vadim Krasnoselski, în Rusia, care, de fapt, a urmărit aprovizionarea cu gaze a regiunii pe perioada iernii.

„La moment, nu avem indicații că va fi diferit decât a fost în iarna precedentă”, a răspuns Tofan. „Nu avem informații că s-ar putea sista”, a adăugat premierul.

Întrebat dacă este sigură informația că schema de aprovizionare nu se va sista, oficialul a menționat: „Niciodată nu poți fi sigur și, evident, că Federația Rusă – nu trebuie să ne facem iluzii – caută pârghii cum să destabilizeze Moldova. La moment, nu avem indicații că vor fi careva perturbări în ceea ce ține de furnizarea de gaze”.

***

Amintim că, pe 4 noiembrie, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a apărut alături de președintele rus Vladimir Putin, la Moscova. Ultimul i-a înmânat Ordinul de Onoare. Chișinăul a calificat acțiunea drept „o provocare a Rusiei”, adăugând că „plecarea lui Krasnoselski în Rusia a avut loc în contextul unor discuții facilitate de OSCE cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale a regiunii transnistrene pe perioada iernii”. Astfel, s-a anunțat că, la revenirea de la Moscova, autoritățile Republicii Moldova îi vor aplica lui Krasnoselski interdicția de a părăsi teritoriul țării pentru o perioada de 5 ani. Detalii AICI.

***

Reamintim că, la începutul anului 2025, Tiraspolul, Chișinăul și Bruxellesul au convenit asupra unei așa-numite „scheme ungare” de livrare a gazelor naturale în regiunea transnistreană, după ce Gazprom a anunțat, pe 31 decembrie 2024, că nu mai livrează gaze Republicii Moldova, deși contractul era încă valabil.

În prezent, gazul este cumpărat de pe piața Uniunii Europene și transportat până la frontiera Republicii Moldova de compania ungară MET Gas and Energy Marketing AG, iar de la frontieră spre Transnistria este livrat de Moldovagaz. Achitarea livrărilor este făcută de o companie înregistrată în Dubai, din fondurile unui credit special acordat de Rusia. După lansarea acestei scheme, însă, companiile din Dubai care efectuează plățile s-au schimbat periodic. De fiecare dată când era schimbată compania-plătitoare apăreau probleme în mecanismul de livrare a gazului. În consecință, Tiraspolul a anunțat, în sezonul rece de anul trecut, în repetate rânduri măsuri de economisire: întreprinderile industriale și stațiile de alimentare cu gaz își suspendau activitatea, furnizarea apei calde era oprită, iar încălzirea era redusă sau sistată.

În luna septembrie 2026, vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că livrările de gaze naturale pentru regiunea transnistreană sunt prevăzute până la sfârșitul anului. Oficialul a adăugat că nu este clar dacă acestea vor continua și în 2027. Detalii AICI.

Între timp, Guvernul a aprobat Planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027, care prevede acțiuni pentru asigurarea aprovizionării cu energie electrică, gaze naturale, energie termică și produse petroliere în sezonul rece. Planul prevede și stocarea a 135,9 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru aprovizionarea regiunii transnistrene în sezonul rece 2026–2027. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: