Ce produse găsești la Wov Market și cine sunt fondatorii afacerii finanțate de Microinvest?
Full Article 5 minutes read

Ce produse găsești la Wov Market și cine sunt fondatorii afacerii finanțate de Microinvest?

La sigur ai auzit la TV, radio sau în presă că trebuie să consumăm cel puțin 5 fructe și legume pe zi. Dar cât de des îți reușește? Sau poate te-ai săturat de prea multe mere și cartofi? World of Vitamines este un market de format nou, amplasat chiar în inima Chișinăului, unde poți savura cele mai proaspete legume și fructe exotice, dar și alte produse alimentare gustoase și sănătoase.

În spatele acestui concept de healthy lifestyle stă o tânără familie de antreprenori care și-au pus drept scop să aducă produse alimentare de la cei mai buni producători, cât mai aproape de casă.

Ecaterina Filimon, administratoarea afacerii Wov Market, începe fiecare dimineață cu verificarea vitrinelor. La Wov Market calitatea produselor și aranjarea estetică a acestora pe raft este o regulă strictă și foarte apreciată de clienți, chiar de la lansare. Cum au trecut testul primelor luni cu un concept și locație nouă, dar și ce produse speciale găsești la Wov Market, află din acest interviu.

Ce produse găsești la Wov Market și cine sunt fondatorii afacerii finanțate de Microinvest?

– World of Vitamines în Moldova: cum a apărut și care este misiunea acestui brand?

– Am deschis ușile Wov Market în octombrie 2022, după o perioadă în care analizam foarte detaliat cum am putea să aducem un sortiment bogat de legume și fructe exotice într-un magazin fizic. Oportunitatea ne-a găsit singură. Imediat cum am găsit un spațiu potrivit în arendă ne-am decis prompt. Misiunea noastră este să le oferim oamenilor un loc unde pot face cumpărături de calitate, de la cei mai buni producători, variate, proaspete și sănătoase. Clienții noștri sunt oameni pe aceeași undă cu noi, gata să investească în alimentația sănătoasă. Anume de asta ne-au îndrăgit.

– Ce produse speciale găsim la Wov Market?

– Să încep cu cel mai important detaliu: avem cea mai variată gamă de legume și fructe exotice proaspete. Fructul pasiunii, granadila, fructul dragonului, smochine, lici, carambola, mangustan, afine, zmeură, căpșuni – sunt doar câteva din fructele de pe vitrinele Wov Market. Menționez încă o dată – toate proaspete. Punem foarte mult accentul pe calitatea produselor noastre și oferim ceea ce în primul rând ne place nouă. Suntem unul din puținele magazine unde pot fi găsite produse unice de patiserie de la unul din cele mai populare branduri autohtone de la noi. De asemenea, avem în vânzare cașcavaluri speciale și variate, lactate, mezeluri, pește și produse de mare, carne de pui și ouă, paste, sosuri și chiar vinuri – totul pentru a găti acasă rețetele preferate.

– Gestionarea calității produselor, stocurilor, aranjarea la vitrine, lucrul cu clienții și pe lângă acestea, gestionarea celui de-al doilea magazin, de produse cosmetice, în buticul vecin – ProfiHairCare, toate împreună cu educația celor 2 copilași. Cum le reușești pe toate? 

– Sincer, nu m-am gândit niciodată la asta. Și nici nu pot să spun că aș fi o super femeie. Îmi planific timpul ca să reușesc peste tot și nici nu observ că am de făcut prea multe. Copilașii merg la grădiniță de la o vârstă mică, sunt foarte independenți. La lucru, am o echipă minunată cu care colaborăm frumos. Cam asta e secretul. Sigur că apar mereu provocări, schimbări, adaptări, cum fără ele? Una din ele este chiar identificarea oamenilor noi în echipă. Noi investim foarte mult în cunoștințe și experiență. Oamenii de la Wov Market sunt omenoși și dornici de a învăța și a munci pentru un scop comun. Momentan, avem 7 colegi în magazin și 15 la distribuție.

Ce produse găsești la Wov Market și cine sunt fondatorii afacerii finanțate de Microinvest?

– Cât de prietenos este mediul de business din Moldova pentru tinerii antreprenori?

– Mereu va fi un motiv care te va opri să faci ceva, mai ales când e vorba despre o afacere. Ca să ai succes trebuie să acționezi și să mergi înainte. Nu e ușor să-ți lansezi o afacere în Moldova, dar nici nu e imposibil. Ne-am dori o susținere mai mare din partea statului, concurență loială, poate chiar educarea consumatorilor. Mai avem de lucrat la aceste capitole, dar deja se văd schimbări. Pe mine m-a ajutat mult experiența din prima mea afacere, buticul de produse și ustensile pentru păr: ProfiHairCare. Acolo m-am călit. E o afacere de suflet, în care venim nu doar cu produse profesionale, ci și cu consultanță specializată pentru o îngrijire corectă a părului. Am avut și alte încercări de afaceri, lansarea unui salon de înfrumusețare în perioada pandemiei. Nu a mers cum am planificat, în schimb e una din cele mai valoroase experiențe.

– Planuri pentru următorii 10 ani: așteptăm Wov Market și în alte locații sau poate o idee nouă?

– Apropo, una din cele mai frecvente întrebări de la clienții noștri este: când ne deschidem și în alte locații. Desigur că planificăm să ne dezvoltăm continuu, mai ales că avem parteneri de încredere alături, precum Microinvest, care ne-au susținut încă de la lansarea afacerii. Cu suportul financiar oferit am reușit să încheiem în timp reparația și să procurăm frigidere și vitrine moderne în Wov Market, pentru păstrarea eficientă a produselor și un design ergonomic și atmosferic. La moment ne orientăm spre menținerea calității și cel mai înalt nivel în această locație. Dar pe viitor, când vor apărea și alte oportunități, s-ar putea să deschidem și alte magazine, ca și mai mulți oameni să aibă acces la produse alimentare de calitate, aproape de casă.

*Microinvest este unica organizație de creditare nebancară din Moldova, care aderă la principiile internaționale de protecție a clienților. Acestea presupun un proces de creditare responsabil și transparent, bazat pe abordare corectă, respectuoasă și echitabilă în deservirea clienților.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: