Cel mai frumos loc e ACASĂ! În Chișinău a fost inaugurat Centrul Ipotecar MAIB
Full Article 3 minutes read

Cel mai frumos loc e ACASĂ! În Chișinău a fost inaugurat Centrul Ipotecar MAIB

Pentru că te înțelegem și vrem să te ajutăm să-ți realizezi visul de a avea propria locuință, am inaugurat Centrul Ipotecar MAIB. Este un loc special, în care unim oferta de locuințe, sprijin informațional, oferte de finanțare și suport în realizarea tranzacției de vânzare – cumpărare: de la prima idee până la primirea cheilor de la locuința proprie. 

„În drumul nostru spre nivelul următor ne-am propus să creăm ecosisteme în care necesităţile clienţilor sunt puse în centrul atenţiei noastre. Centrul Ipotecar este un prim exemplu al acţiunilor MAIB în acest sens. Clienţii noştri vor beneficia de un produs cu condiţii de acordare simplificate, cu mai puţine documente, însă cel mai important e faptul că, în majoritatea cazurilor, decizia privind cererea de credit se aprobă timp de 3 ore. În plus, reţeaua noastră de parteneri permite simplificarea procesului de obţinere a unui credit şi de cumpărare a locuinţei mult dorite. La Centrul Ipotecar MAIB clienţii vor primi asistenţa necesară, susţinere şi un sfat pentru finanţare”, a menţionat Giorgi Shagidze, Preşedintele MAIB.

Cel mai frumos loc e ACASĂ! În Chișinău a fost inaugurat Centrul Ipotecar MAIB

 

La evenimentul de deschidere au participat reprezentanții agențiilor imobiliare și ai dezvoltatorilor imobiliari, cu care MAIB colaborează astfel încât procesul de cumpărare a unei locuințe să fie mai ușor, mai rapid și mai eficient.

„Centrul Ipotecar MAIB a fost creat pentru a oferi asistență personalizată și specializată fiecărui client, care îi va păși pragul. Ne-am unit forțele cu dezvoltatorii, agențiile imobiliare, asigurătorii, evaluatorii și notarii, astfel încât clienții noștri să beneficieze operativ și într-un singur loc de tot suportul necesar atât în procesul de selectare a locuinței și de obținere a unui credit ipotecar, cât și în procesul de perfectare a documentelor pentru imobil. În plus, am pus la dispoziția clienților servicii și produse calitative, transparente și eficiente, care să răspundă cât mai bine necesităților lor. Acum creditele imobiliare de la MAIB au devenit mai accesibile, sunt rapid și ușor de obținut, fără birocrație și cu costuri reduse”, a menționat Aliona Stratan, Prim-vicepreședintele MAIB.

Cel mai frumos loc e ACASĂ! În Chișinău a fost inaugurat Centrul Ipotecar MAIB

Dacă ai decis că vrei să te muți în propria locuință, însă nu știi cu ce să începi, vino la Centrul Ipotecar MAIB. Echipa noastră te va ajuta în toate și îți va ghida pașii ce urmează să-i întreprinzi, pentru ca în timp scurt să ajungi să-ți amenajezi noua ta casă.

Indiferent că activezi în țară sau în străinătate creditele imobiliare de la MAIB reprezintă cea mai comodă și avantajoasă soluție pentru realizarea planurilor mărețe.

Alege unul dintre creditele noastre și beneficiază de:

  • până la 2 200 000 de lei pe o perioadă de până la 30 de ani;
  • DAE de la 8%/8.5%;
  • ZERO comisioane;
  • contribuție proprie de la 10% din costul locuinței.

Cel mai frumos loc e ACASĂ! În Chișinău a fost inaugurat Centrul Ipotecar MAIB

Totodată, oricând poți solicita o consultație video cu specialiștii noștri, în cadrul căreia vei primi răspuns la toate întrebările legate de cumpărarea unei locuințe. Contactează-ne și împreună vom face toate calculele și planurile de viitor.

Centrul Ipotecar MAIB este amplasat pe strada Vasile Alecsandri, 115, fiind deschis de luni până vineri, între orele 09:00-17:00.

Cel mai frumos loc e ACASĂ!Cel mai frumos loc e ACASĂ! În Chișinău a fost inaugurat Centrul Ipotecar MAIB

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: