„Cel mai mare și ambițios program semnat vreodată dintre Moldova și FMI”. Apelul lui Chicu pentru forțele politice
Full Article 3 minutes read

„Cel mai mare și ambițios program semnat vreodată dintre Moldova și FMI”. Apelul lui Chicu pentru forțele politice

Premierul Ion Chicu susține că noul program de cooperare cu Fondul Monetar Internațional este „cel mai mare și mai ambițios” semnat vreodată dintre FMI și Republica Moldova, după componenta financiară și spectrul de reforme inclus. Într-un briefing din 28 iulie, șeful executivului a îndemnat „forțele politice responsabile” să acorde suport guvernului și Băncii Naționale a Moldovei în vederea implementării programului cu FMI.

Ion Chicu a anunțat că, conform prognozelor FMI, PIB-ul real al Republicii Moldova se va reduce cu 4,5% în 2020, cu o revenire în 2021 în proporție de 4%. Inflația va rămâne în limitele intervalului țintit de BNM, în jur de 5%.

Premierul Ion Chicu a ținut să sublinieze că, după componenta financiară și spectrul de reforme inclus, este cel mai mare și ambițios program semnat vreodată dintre Moldova și FMI. Șeful executivului a precizat că 80% dintre cele 558 de milioane de dolari vor fi orientate pentru suportul bugetar și o mică sumă va merge pentru completarea rezervelor valutare ale BNM. Ion Chicu a menționat că programul este fără precedent și sub aspect de domenii vizate, principalele domenii fiind: guvernanța bugetar-fiscală (reforme pentru consolidarea mobilizării veniturilor, pentru îmbunătățirea transparenței bugetare, reforme care vor îmbunătăți creșterea economică). Alt capitol este guvernanța în sectorul financiar – continuarea consolidării independenței BNM, sectorul financiar nebancar – reforme pentru asigurarea reglementării eficiente. Urmează ca până la 1 iulie 2023 creditarea nebancară și asigurările să fie reglementate de BNM.

„Pentru prima dată, în așa măsură, în programul cu FMI este inclus compartimentul consolidării statului de drept și a combaterii corupției. Nu în ultimul rând, menționez necesitatea reformării sectorului statistic din R. Moldova”, a mai spus Chicu.

Primul ministrul a transmis și un mesaj pentru forțele politice:

„Dacă unele partide vor privi lucrurile exclusiv prin prisma intereselor de partid, mare succes în implementarea acestui program nu va fi. Fac un apel din numele colegilor mei de la guvern și de la BNM: mă adresez partidelor politice responsabile să acorde suportul pentru implementarea acestui program ambițios de reforme. (…) Sper că în această perioadă de campanie electorală, care deja a început, forțele politice se vor axa pe interesul țării și vor susține guvernul și BNM”, a mai spus Chicu.

Precizăm că valoarea noului program de cooperare între Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional se ridică la 558 de milioane de dolari și va fi implementat timp de trei ani – 2020-2023. Asistența financiară va fi utilizată pentru relansarea economiei Republicii Moldova și depășirea consecințelor pandemiei COVID-19, precum și pentru implementarea unor reforme instituționale.

Memorandumul între Republica Moldova și FMI urmează a fi discutat în luna septembrie, în cadrul ședinței Consiliului directorilor Fondului Monetar Internațional.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: