Facebook/Ion Curmei

„CEO Vasile Tofan. Republica Moldova S.A.” – inscripția de la un eveniment cu premierul a stârnit critici. Reacția Guvernului

O inscripție afișată la un eveniment cu antreprenori, la care a participat premierul Vasile Tofan – „CEO Vasile Tofan. Republica Moldova S.A. The Board Meeting” – a stârnit reacții în mediul online. Cei mai mulți au criticat mesajul, afirmând că prezentarea țării despre o societate pe acțiuni, iar a șefului Guvernului drept „CEO”, indică „o mentalitate periculoasă” și că „businessul poate fi partenerul statului, nu „board-ul” statului”. Un fost premier i-a luat apărarea lui Tofan, menționând că oficialul „știe foarte bine că a guverna înseamnă a elabora politici în interesul oamenilor, nu în interesul unui cerc restrâns de șmecheri numit „board””. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a declarat pentru NM că mesajul „nu are nicio legătură cu Guvernul sau cu intențiile acestuia”.

Reacții în mediul online

Deputatul fracțiunii „Democrația Acasă”, Alexandru Verșinin, a declarat că „Republica Moldova nu este S.A.”, iar „prim-ministrul nu este CEO-ul țării”.

„Republica Moldova nu este o companie pe acțiuni. Nu are proprietari, nu are acționari privilegiați și nu poate fi administrată ca un holding privat. Republica Moldova este un stat. Iar Constituția spune foarte clar: suveranitatea aparține poporului. Un prim-ministru trebuie și este normal să discute cu oamenii de afaceri. (…) Dar există o linie care nu trebuie trecută: businessul poate fi partenerul statului și viceversa, nu „board-ul” statului. Când Republica Moldova este prezentată public drept o societate pe acțiuni, iar șeful Guvernului drept „CEO”, vorbim despre o mentalitate periculoasă: aceea că țara poate fi administrată precum o companie, iar patrimoniul ei tratat ca un portofoliu de active care trebuie optimizat, vândut sau privatizat”, a adăugat Verșinin.

„Dle Vasile Tofan, țara asta nu e S.A. a dumitale. Coborâți, dom-le, cu picioarele pe pământ”, a reacționat deputatul „Alternativa” Ion Chicu.

„Văd că ia amploare „scandalul” cu Moldova S.A. În realitate, nu-i niciun scandal. Este cazul clasic în care cineva te prinde în ofsaid și te toacă. Unii — cu mare plăcere. Colegii domnului Tofan de la comunicare sunt preocupați să livreze zilnic noutăți dinamice, mobilizatoare, optimiste și pe placul tuturor. Nu-i chiar atât de ușor! Mai sunt și zile în care te părăsește inspirația sau, pur și simplu, ești obosit. Și atunci mai „scapi” câte un S.A. în cadru”, a comunicat fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza.

Sturza a adăugat că „viziunea potrivit căreia țara este o corporație și trebuie condusă ca atare nu-i deloc nouă”. „În ultimul timp, o promovează activ unii reprezentanți ai industriei tech din Silicon Valley: Peter Thiel, Elon Musk și alți, scuzați-mi expresia, descreierați. (…) O țară și, respectiv, guvernarea ei sunt mult mai complexe. Există multe lucruri care, aparent, nu aduc profit: asistența socială, medicina, pensiile, securitatea publică, educația, cultura. (…) A guverna înseamnă a elabora și a implementa politici în interesul oamenilor, nu în interesul unui cerc restrâns de șmecheri numit „board”. Acest lucru îl știe foarte bine și domnul Vasile Tofan. Iar tot ce a făcut până acum confirmă acest lucru. (…) Că un grup restrâns de antreprenori mai încearcă să fie „originali” este o altă poveste. Nu o fac neapărat din răutate. Mai curând, din naivitate”, a comunicat Sturza.

„Foarte nereușită metaforă. Înainte ca prim-ministrul să intre în orice sală, aceasta e verificată de echipe speciale. În prima secundă când au văzut această inscripție, trebuiau să îl informeze și, fie să schimbe imaginea, fie nici să nu vină la eveniment”, a declarat viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu.

„Consiliul Societății pe Acțiuni ”Republica Moldova” a avut o întîlnire cu directorul general Vasile Tofan… Cam așa vede businessul moldovean țara – ca o afacere (societate pe acțiuni), și cred că așa se vede și Tofan – ca director comercial al acestei entități”, a scris activistul civic Vitalie Sprînceană.

Fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că „folosirea denumirilor oficiale sau istorice ale statului este supusă unor restricții clare”. „Însă nu s-a întâmplat și la evenimentul dat, când denumirea statului (Republica Moldova) și Guvernul au fost folosite schimonosit într-un scenariu de prost gust, iar organizatorii mai și sunt mândri de gafă. Față de simbolurile și denumirea statului se educă respect și pietate, nu se fac glumițe. Statul nu este SRL, ONG, și nici SA. Iar un Guvern nu este bord de directori și nici Consiliu de administrare. O bilă neagră mare echipei de comunicare a Guvernului. Bombele le strânge, cu regret, Prim ministrul, nu ei, și nici organizatorii. Va urma vreo penalizare de la structurile care monitorizează respectarea legii în raport cu simbolurile de stat și denumirile oficiale?”, a scris Nemerenco pe o rețea de socializare.

Ce spune moderatorul evenimentului

Omul de afaceri Ion Curmei, cel care a moderat evenimentul cu participarea lui Vasile Tofan, a spus că mesajul îi aparține. „Ideea a fost a mea și Republica Moldova S.A. a fost intenționat o aluzie, nu o teză că statul trebuie condus ca o corporație. Am pornit de la faptul că Moldova are aproximativ 2,4 milioane de acționari (cetățenii) iar premierul, simbolic, este omul care administrează compania în numele lor. Am folosit această metaforă pentru a vorbi mai concret despre priorități, resurse și rezultate (fără politică). Evident, o țară este mult mai complexă decât un P&L sau un Excel”, a menționat Ion Curmei într-un comentariu pe rețelele de socializare.

Comentariul Guvernului

Purtătorul de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova, Dumitru Ciorici, a declarat pentru NewsMaker că „mesajul afișat de un grup de antreprenori la o întâlnire cu premierul Tofan nu are nicio legătură cu Guvernul sau cu intențiile acestuia”.

„A fost strict încercarea unui grup de antreprenori de a fi creativ în abordare, lucru pe care Guvernul nu îl comentează”, a adăugat reprezentantul Executivului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NM Espresso: PAS „își caută” candidatul la Primăria Chișinău printre miniștri, AI a fost interzisă în alegerile din Găgăuzia, iar puloverul lui Tofan a devenit viral pe rețelele sociale.

Ziua orașului: cum văd chișinăuienii orașul în care trăiesc

Astăzi, Chișinăul sărbătorește Ziua orașului și împlinirea a 590 de ani de la prima sa atestare documentară. De-a lungul celor aproape șase secole, orașul a trecut prin numeroase transformări, însă oamenii au rămas elementul său constant. Echipa NM a ieșit pe străzile capitalei pentru a afla cum ar descrie chișinăuienii și oaspeții orașului Chișinăul într-un singur cuvânt. Răspunsurile lor pot fi urmărite în reportajul video „Parcuri și ambuteiaje, arhitectură și piață”.

Republica Moldova și UE: noi capitole de negociere, importuri și fonduri

Republica Moldova urmează să deschidă negocierile de aderare la UE pentru încă două clustere: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Președinta Maia Sandu a felicitat echipa responsabilă de procesul de integrare europeană pentru acest nou progres în negocierile cu Uniunea Europeană.

Deși negocierile pentru cele două clustere nu au început încă, producătorii moldoveni se confruntă deja cu o concurență puternică din partea celor europeni. În supermarketuri, produsele autohtone împart rafturile cu numeroase produse de import. De ce unii producători moldoveni reușesc să-și vândă marfa pe piața UE, în timp ce alții întâmpină dificultăți chiar și pe piața locală? Și în ce măsură i-ar putea ajuta rezervarea a 50% din spațiul de la raft pentru produsele autohtone? NM analizează aceste întrebări în materialul „De ce găsim produse de import pe rafturi, dacă Moldova are producție proprie?”.

Reforma administrativă și locul Chișinăului în noua organizare teritorială

Reforma administrativă prevede reorganizarea celor 32 de raioane în trei regiuni. Însă, dacă Chișinăul nu va fi inclus în noua structură, diferențele economice dintre capitală și restul țării ar putea fi mascate în evaluările UE. PIB-ul pe cap de locuitor în Chișinău este de aproape cinci ori mai mare decât în restul țării, ceea ce „creează o iluzie de bunăstare”.

Experții IDIS „Viitorul” avertizează asupra acestui risc și propun crearea a trei regiuni, cu un statut separat pentru Chișinău, Bălți și Găgăuzia.

Republica Moldova, aleasă din nou în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Republica Moldova a fost aleasă pentru a doua oară membră a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, pentru un mandat de trei ani. Ministerul Afacerilor Externe consideră că decizia confirmă „angajamentul ferm al Republicii Moldova față de valorile și principiile ONU” și anunță că țara va continua să contribuie la protejarea drepturilor omului la nivel mondial.

Comisia de la Veneția cere revizuirea legislației privind deputații

Comisia de la Veneția le-a recomandat autorităților de la Chișinău să revizuiască proiectele de lege privind activitatea Parlamentului și statutul deputaților. Scopul este ca normele de etică să nu fie folosite drept „instrument de presiune politică” asupra opoziției.

Printre recomandările experților se numără și evitarea retragerii mandatului de deputat pentru abateri minore sau absențe de la ședințe.

Ce modificări fiscale propun deputații și ce intenționează să respingă Guvernul

Deputații au propus păstrarea facilităților fiscale pentru coletele ieftine comandate de pe platforma Temu, renunțarea la majorarea TVA-ului pentru restaurante și limitarea dreptului Serviciului Fiscal de a recupera datoriile direct din conturile bancare ale cetățenilor. Guvernul intenționează însă să respingă toate cele trei propuneri.

Ce alte amendamente la reforma fiscală sunt acceptate de Guvern și care vor fi respinse? Detalii în materialul „Temu nu va primi nicio facilitate fiscală”.

Alegerile din Transnistria: Vadim Kravciuk vrea să devină liderul regiunii

Vadim Kravciuk, deputat în așa-numitul Soviet Suprem de la Tiraspol, căruia președinta Maia Sandu i-a retras cetățenia Republicii Moldova în februarie, a anunțat că va candida la alegerile pentru funcția de lider al Transnistriei, programate pentru 13 decembrie. Acesta este primul candidat anunțat în cursa pentru conducerea regiunii separatiste nerecunoscute.

De ce alegerile din Transnistria lasă puțin loc pentru surprize? NM a explicat în detaliu în articolul „Toate drumurile duc la «Sherrif»”.

Alegeri simultane pentru bașcan și Adunarea Populară în Găgăuzia

Campania electorală din Găgăuzia începe pe 16 octombrie. Locuitorii autonomiei vor avea ocazia să aleagă o nouă conducere atât la nivel executiv, cât și legislativ, întrucât vor avea loc simultan alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară.

Cine sunt principalii candidați vizați în cursa pentru funcția de bașcan și ce rol ar putea juca PAS și Kremlinul în campania electorală? NM analizează subiectul în materialul „Jocurile pentru funcția de bașcan”.

Între timp, Comisia Electorală Centrală a supus dezbaterii publice un proiect de cod de conduită pentru participanții la alegerile din Găgăuzia și pentru instituțiile media care vor reflecta campania electorală. Cei care vor semna documentul se vor angaja, printre altele, să nu cumpere voturi, să nu răspândească dezinformări și să nu folosească deepfake-uri generate cu ajutorul inteligenței artificiale pentru a manipula alegătorii.

Igor Dodon, în vizită la Moscova

O delegație a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, condusă de Igor Dodon, s-a aflat la Moscova la invitația Dumei de Stat a Rusiei. În timpul vizitei, socialiștii s-au întâlnit cu reprezentanți ai partidului „Rusia Justă”, printre care și Ruslan Tatarinov, participant la războiul împotriva Ucrainei.

Partidul Liberal a cerut Serviciului de Informații și Securitate și Procuraturii Generale să verifice dacă vizita socialiștilor la Moscova are legătură cu identificarea unor surse de finanțare pentru campaniile electorale din Republica Moldova, inclusiv pentru cele din Găgăuzia.

PAS trebuie să desemneze un nou candidat la Primăria Chișinău

PAS va desemna un alt candidat pentru funcția de primar al Chișinăului, după ce Alexandru Vornicu și-a retras candidatura. Liderul partidului, Igor Grosu, a declarat că printre potențialii candidați se numără trei miniștri: Gheorghe Hajder, Vladimir Bolea și Victoria Belous.

Puloverul premierului, subiect de glume pe rețelele sociale

Povestea premierului Vasile Tofan despre perioada studenției în Olanda, când dormea într-un pulover gros pentru a economisi la încălzire, a stârnit un val de meme-uri și glume pe rețelele sociale.

Fosta deputată Olesea Stamate a mers chiar la sediul Guvernului pentru a-i dărui un pulover, însă agenții de pază au refuzat să-l primească.

Dronele au atacat două nave comerciale în apropierea Bulgariei. Una se îndrepta spre Giurgiulești

Dronele au atacat două nave comerciale în largul coastelor Bulgariei. Una dintre ele s-a scufundat, iar cealaltă, nava ucraineană Chelesea 3, care naviga sub pavilion maltez, a fost avariată.

Nava se îndrepta spre portul Giurgiulești pentru a încărca 5 000 de tone de semințe de floarea-soarelui. Autoritățile bulgare au informat NATO și Uniunea Europeană despre incidente și au anunțat că intenționează să-l convoace pe ambasadorul Rusiei.

Ce evenimente sunt programate astăzi, 14 octombrie

  • 08:30 — Sfânta Liturghie cu ocazia Zilei orașului.
  • 10:30 — Depunere de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare.
  • 14:00 — Concert dedicat Zilei orașului.
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: