Andrei Mardari | NewsMaker

Criminaliștii moldoveni vor avea un laborator ADN de ultimă generație. Cernăuțeanu: se planifică inclusiv schimburi de date cu alte țări

Începând cu sfârșitul acestui an sau cu începutul anului viitor, criminaliștii moldoveni vor putea să analizeze teste ADN pentru expertize criminalistice. Informația a fost oferită pentru NM de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, care a precizat că persoanele care urmează să lucreze în noul laborator au beneficiat de instruiri în străinătate.

Noul laborator ADN se află pe teritoriul Centrului Tehnico-Criminalistic și Expertize Judiciare de pe stradela Putna 10 din Chișinău. Potrivit șefului IGP, Viorel Cernăuțeanu, în ultimii trei ani, acest centru a fost construit insistent cu sprijinul financiar al partenerilor externi, dar și din bugetul de stat. Construcția sediului a fost finalizată acum un an și jumătate. În ultimul an s-a lucrat la dotarea tehnico-materială.

Laboratorul, care este construit pe o suprafață de peste 100 de metri pătrați, va realiza nu doar testele ADN, ci va avea și o bază de date în care se vor face schimburi de informații cu celelalte laboratoare internaționale atunci când vorbim de anumite crime care pot fi comise pe teritoriul altui stat”, afirmă șeful IGP.

Laboratorul va analiza testele ADN prelevate din diverse situații și de la diferite persoane. Sunt vizate persoanele suspecte, inculpații și cei care au fost condamnați definitiv pentru infracțiuni grave, cazuri în care nu a fost prelevat material biologic în timpul procesului penal. De asemenea, vor fi analizate cadavrele neidentificate, persoanele decedate în urma unor situații excepționale sau a infracțiunilor teroriste, persoanele dispărute și rudele acestora de până la gradul al doilea. Totodată, vor fi evaluate urmele biologice prelevate de la locul infracțiunii.

A fost creată deja și structura laboratorului, a mai declarat Viorel Cernăuțeanu. Angajații laboratorului ADN au fost instruiți intensiv în ultimul an, în România, Ungaria și Lituania, cea care este evaluatoarea sistemului pentru a primi acreditarea.

Dorim ca laboratorul nu doar să realizeze teste ADN, ci și să fie acreditat internațional. Noi deja am creat și structura în cadrul Poliției care se va axa pe domenii de cercetare ADN. Colegii din aceste subdiviziuni au fost delegați nu pentru o zi, două sau trei, ci pentru o perioadă de o lună, pentru a lucra cot la cot cu colegii din afară, pentru a obține experiență de lucru”, spune Cernăuțeanu.

Informațiile ADN se pot păstra în baza de date a laboratorului și până la 100 de ani, dar totul depinde de investigație, mai spune șeful IGP.

Este vorba de diferite forme pentru diferite situații. Conform legislației, datele cu caracter personal pot fi păstrate și 99 de ani, nu este o problemă, dar totul este în funcție de situație și în ce context a fost prelevată această probă. Dacă prelevăm o probă într-o situație în care avem, de exemplu, o persoană care a fost găsită și este cunoscută identitatea sa, proba este preluată, iar peste un an sau doi s-a constatat că ea este persoana și s-a finalizat cauza penală, nu are rost să mai păstrăm datele ADN 50 sau 80 de ani. În cazul în care avem o persoană care are 18 ani și a comis o crimă pe teritoriul Republicii Moldova, cu siguranță că această informație se va păstra atâta timp cât persoana va fi în viață, deoarece noi nu știm ce acțiuni va mai întreprinde în viitor pe teritoriul țării, dar și peste hotare”, explică Cernăuțeanu.

Testele ADN necesare Ministerului Afacerilor Interne erau, anterior, realizate fie de colegii din România și Ungaria, fie în alte țări europene, costurile unui test ADN peste hotare ridicându-se la 20 de mii de lei. Cernăuțeanu a menționat că și Ministerul Sănătății efectua teste ADN, însă laboratorul acestuia este mai orientat spre domeniul sănătății decât spre criminologie.

Laboratorul ADN va beneficia de cinci ani de garanție și mentenanță.

Viorel Cernăuțeanu nu a putut spune suma investită de stat în construcția laboratorului, dar a subliniat aportul partenerilor internaționali, în special al colegilor lituanieni, care au contribuit cu 1 milion de euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Cu cât ți s-ar putea schimba salariul din 2027? Ministerul Finanțelor a lansat un calculator online

Ministerul Finanțelor a lansat un calculator online prin care fiecare angajat poate vedea cum i s-ar putea modifica salariul, dacă reforma fiscală propusă pentru 2027 va intra în vigoare. Este suficient să introduci salariul brut și, dacă este cazul, numărul copiilor aflați în întreținere, iar simulatorul arată cât ai putea primi în baza sistemului actual și cât ai putea primi, estimativ, în baza sistemului propus.

Calculatorul afișează și diferența dintre cele două variante, astfel încât fiecare contribuabil poate estima dacă va câștiga sau nu în urma modificărilor propuse.

Introduceți salariul AICI și vedeți cât ați putea primi din 2027.

Amintim că proiectul reformei fiscale, supus consultărilor publice, propune, între altele, reducerea impozitului pe venit pentru persoanele fizice de la 12% la 7%, pentru veniturile anuale de până la un milion de lei. Pentru persoanele cu venituri care depășesc acest prag, cota de impozitare ar urma să fie de 15%.

Totodată, Guvernul propune înlocuirea actualei scutiri personale cu un stimulent lunar de până la 500 de lei pentru persoanele care muncesc legal.

Potrivit proiectului politicii fiscal-bugetare pentru 2027, modificările propuse ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, dacă proiectul va fi adoptat de Parlament.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: