Tudor Mardei | NewsMaker

Chișinăul nu recunoaște privatizările din regiunea transnistreană. Chiveri: „Sunt bunurile Republicii Moldova”

Chișinăul nu recunoaște legalitatea proceselor de privatizare anunțate în regiunea transnistreană, iar persoanele sau companiile care ar cumpăra aceste active riscă să-și piardă investițiile. Declarația a fost făcută pe 5 august de vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, în contextul anunțurilor Tiraspolului privind scoaterea la vânzare a mai multor întreprinderi industriale, printre care Combinatul de ciment din Rîbnița și Portul fluvial din Bender.

Potrivit oficialului, orice tranzacții de privatizare realizate în afara cadrului legal al Republicii Moldova nu au valoare juridică și nu vor produce efecte după soluționarea conflictului transnistrean. Aceste active vor rămâne proprietate a statului Republica Moldova, a precizat Chiveri.

Oficialul a subliniat că este vorba despre întreprinderi industriale pe care administrația nerecunoscută de la Tiraspol intenționează să le vândă. „Nu este vorba despre proprietatea privată a cetățenilor de rând — apartamente, case, terenuri, etc. În același timp, activele scoase la vânzare sau incluse în lista de privatizare în raioanele de est sunt proprietate a Republicii Moldova. Sunt bunurile Republicii Moldova”, a precizat Valeriu Chiveri, recomandând potențialilor cumpărători să analizeze cu atenție astfel de investiții.

Aș recomanda să cântărească bine aceste acțiuni, deoarece ar putea să fie mult mai costisitoare decât se pare la prima vedere. (…) La momentul reintegrării graduale a statului am să ajungem și la alte acțiuni care ar putea permite revenirea bunurilor în proprietatea statului”, a menționat oficialul.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari || NewsMaker

Curtea Constituțională: Victimele represiunilor politice pot cere anularea condamnărilor prin revizuire

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională omisiunea legislativă care a lăsat victimele represiunilor politice fără o procedură prin care să poată cere anularea condamnărilor pronunțate de instanțe în perioada regimului totalitar. Până când Parlamentul va corecta legislația, CC a decis ca astfel de cereri să fie examinate de Curtea Supremă de Justiție prin procedura de revizuire, transmite IPN.

Problema a apărut după ce Parlamentul a eliminat în 2023 recursul în anulare din Codul de procedură penală. În același timp, Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice a rămas nemodificată și continua să prevadă această cale pentru anularea sentințelor pronunțate de organele judiciare.

Curtea Constituțională a constatat astfel o omisiune legislativă. Potrivit Curții, prin eliminarea recursului în anulare, fără instituirea unei alte proceduri, a devenit imposibilă aplicarea mecanismului prevăzut de lege pentru persoanele condamnate de instanțe în perioada 7 noiembrie 1917-23 iunie 1990.

Potrivit CC reabilitarea acestor persoane nu se rezumă la recunoașterea unor consecințe istorice ale represiunii. Procedura permite anularea unei condamnări care, în cazul victimelor represiunilor politice, nu a reprezentat rezultatul unei constatări legale a vinovăției, ci o formă de persecuție pentru activități îndreptate împotriva sistemului totalitar.

Până când Parlamentul va face modificările necesare, Curtea Supremă de Justiție va examina cererile și recursurile formulate de Procuratura Generală pentru anularea unor asemenea condamnări, precum și deciziile Procuraturii Generale prin care este refuzată reabilitarea.

Decizia Curții Constituționale a fost pronunțată marți, 15 septembrie, în urma unei sesizări depuse de Procuratura Generală într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Edineț. Curtea a declarat neconstituțională omisiunea legislativă din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023. Hotărârea CC e definitivă și intră în vigoare la data adoptării.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: