Cinci copii au apărut pe lume înainte ca mamele să ajungă la spital, în ultimele 48 de ore
Full Article 50 second read

Cinci copii au apărut pe lume înainte ca mamele să ajungă la spital, în ultimele 48 de ore

Pe parcursul ultimelor 48 de ore de activitate, cinci femei au dat naștere înainte de a ajunge la spital. Datele au fost publicate de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) pe 14 ianuarie.

Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat cinci nașteri la etapa de prespital, care au decurs fără complicații. Potrivit reprezentanților CNAMUP, mamele au vâstele cuprinse între 30 și 40 de ani.

La data de 11 ianuarie, echipele de asistență medicală urgentă din raioanele Florești și Soroca au asistat două nașteri chiar în ambulanță. În ambele cazuri, travaliul s-a declanșat spontan în timpul transportării pacientelor la maternitate. Pe lume au venit o fetiță și un băiețel cu greutatea de aproximativ trei kilograme.

La data de 12 ianuarie, în raioanele Ialoveni și Ștefan Vodă au fost înregistrate trei nașteri, inclusiv una în ambulanță.

Ulterior, mamele și nou-născuții au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: