CNA: Riscuri de corupție, depistate în mai multe legi promovate de majoritatea parlamentară
Full Article 2 minutes read

CNA: Riscuri de corupție, depistate în mai multe legi promovate de majoritatea parlamentară

Mai multe proiecte de legi care au fost supuse expertizei anticorupție prezintă riscuri de corupție și sunt ambigue, notează Centrul Național Anticorupție (CNA) într-un comunicat de presă publicat pe 23 septembrie. Printre acestea se numără modificările legislative privind acordarea dreptului Parlamentului de a revoca din funcție membrii autorităților publice autonome, precum și modificările legislative care restricționează publicitatea în domeniul jocurilor de noroc.  

Referindu-se la evaluarea și revocarea din funcție a unor demnitari, CNA explică că, pe lângă faptul că există riscul ca persoanele care dețin funcții de demnitate publică să fie vulnerabile în fața fenomenului examinării superficiale a competențelor manageriale și profesionale, noile modificări legislative ar fi formulate ambiguu.

În opinia CNA, sintagma „activitate defectuoasă” a entității publice nu este explicată concret, ceea ce poate duce la interpretări „abuzive” ale termenului.

Totodată, normele proiectului fac referire la faptul că Parlamentul poate revoca din funcție persoana de demnitate publică, în baza raportului Comisiei de profil, „cu votul majorității deputaților”. CNA accentuează că textul „cu votul majorității deputaților” ar induce confuzie în stabilirea corectă a numărului necesar de voturi pentru a se putea adopta o decizie.

„În concluzie, sectorul numirii și revocării persoanelor în funcții de demnitate publică rămâne încă unul vulnerabil la riscuri de corupție”, se mai arată în raportul CNA.

Un alt act normativ, expertizat de CNA, este proiectul de lege privind capitalul familial. Potrivit instituției, proiectul nu are fundamentare economico-financiară, „ceea ce reprezintă un factor de risc”, spun experții CNA.

CNA a realizat o expertiză anticorupție și pe prevederile privind interdicția publicității asupra tuturor categoriilor de jocuri de noroc.

„S-a constatat un conflict normativ care trebuie înlăturat. Astfel, CNA recomandă ca excepția, instituită în Legea nr.1227/1997 cu privire la publicitate, să fie stabilită și în Legea nr.291/2016 cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc. În caz contrar, această neconcordanță în legislație va permite aplicarea, în funcție  de interes, a normelor legale cu riscul comiterii manifestărilor de corupție”, susține CNA.

De remarcat că, expertiza anticorupție este procesul de identificare a riscurilor de corupție care pot apărea la promovarea proiectelor de acte legislative și normative de către entitățile publice. În acest sens, CNA elaborează recomandări pentru înlăturarea efectelor acestora. CNA face expertiză anticorupție din 2006.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: