VIDEO Codreanu spune că una din cele mai mari companii petroliere din Moldova a fost donatorul partidului de guvernământ. PAS: „aberații populiste”
Full Article 3 minutes read

VIDEO Codreanu spune că una din cele mai mari companii petroliere din Moldova a fost donatorul partidului de guvernământ. PAS: „aberații populiste”

Președintele Partidului Puterea Oamenilor, Ruslan Codreanu, a declarat pe 14 iunie, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4 că situația de pe piața carburanților din Moldova a scăpat de sub control. Acesta a afirmat că una din cele mai mari companii petroliere de la noi a fost donatorul PAS-ului și acum i s-ar restitui datoriile. Pe de altă parte, partidul de guvernământ neagă acuzațiile și susține că țara noastră importă în totalitate necesarul său de benzină/motorină și este dependentă de evoluția prețurilor de import ale acestora.

Poate fi răspunsul în faptul că unul dintre cei mai mari donatori ai PAS a fost una din companiile petroliere care are cele mai multe rețele de distribuție a combustibilului în țară, că imediat brusc au început să crească prețurile și este o coincidență cu războiul și cu inflația”, a declarat Codreanu.

Acesta a mai spus că unele stații PECO din nordul țării nu le vând agricultorilor motorină pentru că ar aștepta următoarea zi să se scumpească.

Fermierii din nord îmi spun că la stația de alimentare cu motorină din Bălți era motorină, dar ei nu o vindeau pentru că așteptau a doua zi să se scumpească motorina, cred că aici trebuia să intervină statul. Cine făcea bani pe timpul lui Voronin, Plahotniuc, Dodon face bani și acum. Monopoliștii care erau aceiași și au rămas”, a menționat Ruslan Codreanu.

Între timp, purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Adriana Vlas a menționat că Moldova este una din cele mai afectate țări din regiune în contextul războiului din Ucraina, iar declarațiile lui Codreanu le-a calificat „aberații populiste”.

Declarațiile lui Ruslan Codreanu sunt aberații populiste. Amintim că Moldova importă în totalitate necesarul său de benzină/motorină și este dependentă de evoluția prețurilor de import ale acestora. Suntem una din cele mai afectate țări din regiune în contextul războiului din Ucraina și ne confruntăm cu mai multe crize simultan. Autoritățile caută soluții constant pentru a veni în suportul celor mai vulnerabili. Spre exemplu, am decis compensarea parțială a accizelor la motorină pentru agricultori (pe lângă majorarea cu 75% a fondului de subvenționare) și am redus costurile obținerii autorizațiilor pentru transportatori”, a precizat Vlas.

Agenția pentru Reglementare în Energetică a publicat noile prețuri plafon pentru 16 iunie. Șoferii vor achita pentru un litru de benzină 33.90 lei, iar un litru de motorină va costa cel mult 31,94 lei.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: