AP Photo/Patrick Semansky

Colegiul Electoral a confirmat victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din SUA

Colegiul Electoral a aprobat luni victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, informează marţi AFP, citată de Agerpres.

Fără a produce surprize, marii electori, care s-au întâlnit în fiecare stat al federaţiei americane, au confirmat consacrarea victoriei lui Joe Biden, care va deveni pe 20 ianuarie cel de-al 46-lea preşedinte din istoria Statelor Unite.

Dacă etapa votului marilor electori reprezintă în mod tradiţional o formalitate, Donald Trump i-a conferit anul acesta o importanţă deosebită refuzând să accepte verdictul urnelor şi s-a făcut ecoul teoriilor conspiraţiei despre posibile fraude electorale.

Limita de 270 de mari electori, sinonimă cu victoria, a fost depăşită în favoarea lui Joe Biden în finalul după-amiezei de luni, când statul California, unde candidatul Partidului Democrat a câştigat detaşat, şi-a adăugat voturile la totalul celor exprimate.

„Integritatea alegerilor noastre a fost păstrată. Acum este timpul să întoarcem foaia. Pentru a ne strânge împreună”, i-a îndemnat pe americani viitorul preşedinte al SUA, care va prelua oficial această funcţie pe 20 ianuarie.

„Flacăra democraţiei a fost aprinsă cu mult timp în urmă în această ţară. Şi acum ştim că nimic, nici măcar o pandemie sau un abuz de putere, nu poate stinge această flacără”, a spus Joe Biden în discursul susținut luni.

„Încă o dată statul de drept, Constituția noastră și voința oamenilor au prevalat. Democrația noastră – forțată, testată și amenințată – s-a dovedit a fi rezistentă, adevărată și puternică”, a scris Biden pe Facebook.

Rezultatele scrutinului din 3 noiembrie au fost deja certificate de fiecare dintre cele 50 de state: Joe Biden a câştigat un număr record de voturi – 81.28 milioane adică 51.3% din sufragii, faţă de 74.22 milioane (46.8 %) cât a obţinut Donald Trump.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Între +3°C și +18°C: vremea în Republica Moldova în ultimele zile din octombrie

În perioada 26-31 octombrie, în Republica Moldova se vor înregistra temperaturi maxime de până la +18°C și minime de până la +3°C, în funcție de regiune. Pe 26 octombrie, se așteaptă o scădere a temperaturilor cu câteva grade. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, temperaturile vor varia între +9°C și +13°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +3°C și +7°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie. Pentru 26 octombrie sunt prognozate ploi slabe.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +13°C, iar minimele la +11°C.

În centrul țării, la Chișinău, temperaturile vor varia între +12°C și +16°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +7°C și +11°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +16°C, iar minimele la +13°C.

În sudul țării, la Cahul, temperaturile vor varia între +14°C și +18°C pe parcursul zilei. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – pe 27 octombrie. Noaptea, temperaturile vor oscila între +8°C și +12°C. Cele mai ridicate valori se vor înregistra pe 26 octombrie, iar cele mai scăzute – în perioada 28-31 octombrie.

Spre comparație, astăzi maximele ajung la +18°C, iar minimele la +9°C.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: