Compensații la gaz, în decembrie: câte gospodării au beneficiat și de ce au fost deconectați de la rețea 378 consumatori 
Full Article 2 minutes read

Compensații la gaz, în decembrie: câte gospodării au beneficiat și de ce au fost deconectați de la rețea 378 consumatori 

Sute de mii de gospodării s-au ales cu compensații la gaz pentru consumul din luna decembrie. Șeful Moldovagaz Vadim Ceban declară că timp de o lună, 523,5 milioane lei a fost compensația oferită consumatorilor pentru gazele naturale. 

Volumul consumului de gaze naturale în luna decembrie 2022 a constituit 101,8 milioane de metri cubi, cu circa 42,2 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021, comunică reprezentanții Moldovagaz.

Totodată, consumatorilor casnici în număr de 573 576 conturi personale le-a fost calculată compensația pentru consumul gazelor naturale în decembrie 2022 în mărime de 523,5 milioane lei.

Adițional, pentru consumatorii casnici din asociațiile de locatari în număr total de 9848 locuri de consum volumul compensațiilor calculate a constituit 8,6 milioane lei, în funcție de categoria vulnerabilității energetice atribuite.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 378 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 1,7 milioane lei.

Totodată, față de 193 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 decembrie 2022 a atins cifra de 12,329 miliarde lei și acoperă 99,3% din volumul furnizat în perioadă ianuarie-noiembrie 2022. Gazele consumate în luna decembrie urmează să fie achitate în luna ianuarie curent.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: