„Concerte într-o temă foarte sensibilă”. Cine sunt deputații care vor ancheta răpirea lui Ceaus?
Full Article 7 minutes read

„Concerte într-o temă foarte sensibilă”. Cine sunt deputații care vor ancheta răpirea lui Ceaus?

În cadrul parlamentului a fost constituită o comisie de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor presupusei răpiri a ex-judecătorului ucrainean, Nicolae Ceaus. Deputații au aprobat, în ședința plenară din 9 aprilie, un proiect de hotărâre în acest sens. Mai mulți deputați au propus extinderea comisiei pentru a elucida și alte cazuri de răpire, cum ar fi cea a pedagogilor de origine turcă, însă propunerea nu a fost susținută. Alți parlamentari și-au exprimat neîncrederea că noua comisie va reuși să elucideze cele întâmplate.

În termen de până la 60 de zile, comisia va prezenta Parlamentului raportul cu privire la informațiile acumulate.

Cine face parte din noua Comisie?

Din Comisie vor face parte 9 membri, deputați din toate fracțiunile parlamentare: Vasile-Andrei Năstase (președintele Comisiei, Platforma DA), Adrian Lebedinschi (vicepreședinte al Comisiei, PSRM), Grigore Novac (secretarul Comisiei, PSRM). De asemenea, în cadrul acesteia au fost incluși deputații PDM  Alexandru Jizdan și Vladimir Cebotari, deputații Platformei „Pentru Moldova” Grigore Repeșciuc și Vadim Fotescu, deputatul PAS Oazu Nantoi și Fiodor Găgăuz (PSRM).

„Să vorbim și despre răpirea profesorilor turci”. PAS și Platforma DA au propus extinderea Comisiei

Deputatul Platformei DA Alexandr Slusari a propus ca domeniul de activitate al comisiei să fie extins: „Subiectul răpirii, din păcate, nu este pentru prima oară în vizorul parlamentului și nu este primul caz. Avem deja acest fenomen, am văzut mai multe cazuri, începând cu răpirea profesorilor turci, dar au fost și până atunci. Să nu îngustăm acest subiect, pentru că pentru mine a fost un șoc și o pată pe reputația Republicii Moldova. Nu credeți că e cazul să extindem această comisie și să vorbim nu doar despre răpirea ex-judecătorului ucrainean, dar și despre profesorii turci și cele 4 persoane răpite de serviciile paramilitare din Transnistria?”.

Și deputatul Oazu Nantoi a propus extinderea comisiei: „Pe lumea asta sunt popoare unde există tradiția de răpire a mireselor. În Moldova este tradiția de răpire a cetățenilor. Dat fiind faptul că la CEDO se află două dosare a doi cetățeni moldoveni care au fost răpiți la 10 februarie și 27 iulie 2017, în condiții obscure, și se află în stânga Nistrului cu coastele fracturate și dinții dezbătuți… Dacă vrem să fim responsabili și să exercităm controlul parlamentar, nu trebuie să ne axăm doar pe cazul Ceaus, dar să vedem situația generală cu securitatea cetățenilor Republicii Moldova”.

În replică, deputatul PSRM Adrian Lebedinschi, unul dintre autorii inițiativei, a îndemnat deputații să vină cu o inițiativă legislativă în acest sens.

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a propus ca deputații să examineze și felul cum a ajuns Ceaus în Republica Moldova: „Am discutat și la Comisia juridică. Așa cum a dispărut acest persoanj în Moldova, așa a și apărut, cu o operațiune cu multe semne de întrebare. Acceptați ca în paralel cu examinarea pretinsei răpiri să examinăm și circumstanțele cum a intrat el în Moldova în 2016?”

Adrian Lebedinschi a răspuns că în cadrul comisiei vor fi examinate și aceste aspecte: „Vom examina și circusmtanțele aflării acestuia pe teritoriul Moldovei. Nu e necesar să schimbăm în denumire sau în text”.

Șeful SIS ar trebui să demisioneze?

Deputatul grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu a declarat că șeful SIS ar trebui să demisioneze indiferent dacă instituția știa sau nu despre pregătirea răpirii cetățeanului ucrainean: „Dacă știau ai noștri, e și mai grav. Ambele chestiuni trebuie analizate. Întrebarea este dacă 60 de zile nu este prea mult. Poate ar trebuie să fie 30 de zile în prima etapă. Nu înțeleg de ce la ora actuală șeful SIS-ului nu și-a dat demisia”.

Deputatul PSRM Vlad Bătrîncea i-a dat dreptate lui Candu: „Este o sfidare gravă a procedurilor și trebuie tratată ca atare. Dl Candu are dreptate, introducerea termenului de 60 de zile trezește semne de întrebare. Propunerea este să fie 30 de zile”.

Lebedinschi a argumentat că din cauza stării de urgență, în contextul pandemiei, anumite documente ar putea fi primite cu întârziere: „Eu sunt de acord, doar că din cauza că suntem în situație excepțională și nu știm cum va derula schimbul de documente. Este un termen maxim, dar am putea să o facem mai devreme, depinde cum va lucra Comisia”.

„Am mai avut cazul Gațcan, cazul Cubreacov”

Deputatul PAS Mihai Popșoi a amintit că majoritatea parlamentară nu a susținut, la începutul ședinței din 9 aprilie, propunerea de creare a unei comisii care să examineze cele întâmplate pe 7 aprilie 2099: „Amnezia politică este debordantă. Acum o oră, colegii încercau să ne convingă că investigarea evenimentelor din 7 aprilie nu mai are sens. Ministrul Voicu nu v-a raportat ce s-a întâmplat? O oră nu a fost nicio reacție, grupa operativă nu a intervenit. Dl Corduneanu, a fost șef SPPS, fost deputat socialist, acum este șef-adjunct la Poliția de Frontieră. El nu v-a raportat? Am mai avut cazul Gațcan, cazul Cubreacov”.

În replică, liderul fracțiunii PSRM Corneliu Furculiță a declarat: „Nu înțeleg agitația, pentru că în Comisie vor fi reprezentanți din toate formațiunile și nu pretindem la conducerea acesteia. Parlamentul este un loc în care se face populism. Da, „parlament” provine de la cuvântul francez „parler” = „a vorbi”. În rusă este denumirea „Dumă” – Разницу улавливаете? (rus. Simțiți diferența?). În rusă este „думать” (rus. „a gândi”), dar în franceză „говорить” (rus. „a vorbi”). Dacă vrem să schimbăm formatul parlamentului, trebuie să îi schimbăm puțin denumirea”.

Diacov: „Am o îndoială mare că această Comisie va clarifica ceva”

Deputații PDM s-au arătat sceptici față de succesul pe care ar urma să îl obțină noua comisie.

„Mi s-ar părea mai corect dacă Comisia securitate națională și ordine publică ar chema timp de o săptămână șeful SIS și ministrul de Interne la audieri în cadrul comisiei. Peste o săptămână, Comisia securitate națională să vină cu o propunere. Nu am audiat pe nimeni dintre cei responsabili, dar creăm deja o comisie. Am dubii că această Comisie va aduce claritate”, a declarat deputatul Alexandru Jizdan.

Acesta a fost susținut și de către președintele de onoare al formațiunii, Dumitru Diacov: „Eu am o îndoială mare că această Comisie va clarifica ceva. Sunt de acord cu dl Jizdan. Parlamentul e împărțit acum în două tabere: fiecare va da vina una pe cealaltă. Concerte într-o temă foarte sensibilă, care privește autoritatea Republicii Moldova. Sunt contra să facem încă o comisie. În următorul parlament voi propune să facem o comsiei mare care să examineze tot cu ce s-au ocupat aceste comisii până acum”.

Președinta parlamentulului Zinaida Grecianîi a replicat: „Mă bucur că sunteți optimist”.

***

Amintim că poliția și Serviciul de Informații și Securitate din Moldova investighează circumstanțele răpirii judecătorului ucrainean Nicolae Ceaus, acuzat de acte de corupție și dat în urmărire în Ucraina. Pe 3 aprilie, acesta a fost răpit din Chișinău de către trei indivizi necunoscuți. Ulterior, mai multe canale de Telegram anonime au publicat imagini cu presupusa răpire, dar și fotografii cu Ceaus, în care se vede că acesta a fost agresat fizic.

În cadrul unui brifing de presă, ministrul de Interne Pavel Voicu a declarat că poliția desfășoară o anchetă și că a fost reținut un suspect. Potrivit acestuia, în răpire sunt implicați cetățeni străini, care au plecat din Moldova în Ucraina. Acesta a mai menționat că speră că SIS-ul de la Chișinău va obține ajutor de la organele de drept de la Kiev.

Pe 8 aprilie, portalul de investigații RISE Moldova și cel ucrainean „Слiдство.инфо” au publicat mai multe probe care ar demonstra că în răpirea lui Ceaus au fost implicați agenți ucraineni ai serviciilor speciale.

Ceaus se afla în Moldova din 2017 și a solicitat azil politic. Ucraina a solicitat extrădarea acestuia, fiindu-i incriminate acte de corupție.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: