Confederația Sindicatelor: Restanțe salariale de peste 20 milioane de lei, la întreprinderile din țară
Full Article 2 minutes read

Confederația Sindicatelor: Restanțe salariale de peste 20 milioane de lei, la întreprinderile din țară

La mai multe întreprinderi și instituții din țară se atestă restanțe la plata salariilor în valoare de peste 20 de milioane de lei, care au fost acumulate timp de mai mulți ani, fapt ce lezează grav drepturile salariaților. Este concluzia reprezentanților Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), care au prezentat datele în cadrul primei ședințe din acest an a Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Pe lângă faptul că sute sau chiar mii de salariați nu-şi primesc salariile cuvenite, salariaților nu le sânt achitate nici contribuțiile de asigurări sociale, fapt care influențează negativ asupra stabilirii pensiei.

Încălcarea termenelor stabilite de plată a salariului sau achitarea parțială a acestuia se consideră muncă forțată, care este interzisă și de Convenția privind munca forțată sau obligatorie, ratificată de Republica Moldova. În conformitate cu prevederile din Codul Muncii, în caz de reținere a salariului, din vina angajatorului, salariatului i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întârziere, 0,3% din suma neplătită în termen.

CNSM consideră absolut necesară perfecționarea cadrului legal, în vederea protejării salariilor, precum și plăților aferente acestora, în cazul insolvenței angajatorului. Sindicaliștii au formulat propuneri sub forma unui proiect de lege cu privire la constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, în cazul insolvenței angajatorului. Reprezentanții CNSM au subliniat necesitatea identificării de urgență a unor soluții care ar contribui la achitarea restanțelor salariale acumulate.

Susține-ne cu un LIKE la pagina noastră de Facebook.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: