„Coronavirusul nu alege”. Vicepremierul Cristina Lesnic a fost testată pozitiv cu COVID-19
Full Article 1 minutes read

„Coronavirusul nu alege”. Vicepremierul Cristina Lesnic a fost testată pozitiv cu COVID-19

Vicepremierul pentru Reintegrare Cristina Lesnic a fost testată pozitiv cu noul coronavirus și se află în tratament la domiciliu. Potrivit unui comunicat publicat pe 24 august de Biroul Politici de Reintegrare, Cristina Lesnic urmează tratamentul în corespundere cu indicațiile medicilor, care urmăresc evoluția simptomatică.

„Coronavirusul nu alege și suntem cu toții expuși riscului de a ne infecta. Îndemn încă odată toată populația să respecte regulile de protecție anti-epidemiologică pentru a se proteja pe sine,  familiile sale și a nu supune riscului pe cei din jur”, a declarat Cristina Lesnic.

În această perioadă, Biroul Politici de Reintegrare își va exercita toate funcțiile în continuare, una din priorități fiind asigurarea începutului anului școlar în siguranță în toate instituțiile de învățământ cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană și Zona de Securitate.

O parte dintre angajații Biroului au revenit astăzi din concediile anuale, iar cei care au fost în posibil contact urmează a fi testați la COVID-19.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: