Criză politică în Italia: Premierul Mario Draghi vrea să demisioneze, însă președintele țării nu-i permite
Full Article 2 minutes read

Criză politică în Italia: Premierul Mario Draghi vrea să demisioneze, însă președintele țării nu-i permite

Premierul Italiei, Mario Draghi, își va da demisia joi seară. Președintele italian Sergio Mattarella a refuzat demisia premierului Mario Draghi, a anunțat Președinția Republicii într-un comunicat de presă, relatează Hotnews.

„Președintele Republicii nu a acceptat demisia Președintelui Consiliului și l-a invitat să se prezinte în parlament (…) pentru a avea loc o evaluare a situației” creată de neparticiparea unui partid al coaliției pentru un vot de încredere în Senat, arată comunicatul.

„Vreau să anunţ că în această seară îmi voi depune demisia Preşedintelui Republicii” Sergio Mattarella, a spus Draghi, potrivit unui comunicat de presă.

Criza guvernamentală din Italia a fost provocată după ce Mişcarea 5 Stele (M5S), membră a coaliţiei de guvernare, a decis să nu participe la votul de încredere asupra unui decret-lege discutat în Senat.

Decretul-lege în cauză conţine un pachet de măsuri de circa 10 miliarde de euro pentru ajutorarea familiilor şi firmelor în faţa inflaţiei, dar şi o măsură pentru facilitarea construirii unui incinerator de deşeuri la Roma. Or, lupta contra unor astfel de incineratoare reprezintă un element esenţial al politicii M5S.

La votul de săptămâna trecută în Camera Deputaţilor, partidul a votat pentru încrederea în guvern, dar s-a abţinut ulterior la votul concret asupra decretului-lege.

Regulile sunt însă diferite în Senat, unde votul de încredere coincide cu cel asupra textului în cauză, astfel încât M5S nu va putea recurge la portiţa de scăpare folosită în Camera Deputaţilor. Astfel că, toți parlamentarii M5S au lipsit de la votul din Senat.

Draghi a afirmat de mai multe ori că nu va exista un guvern fără M5S, nici un guvern Draghi-bis fără M5S, chiar dacă numărul de aleşi ai acestui partid nu este suficient pentru a provoca o cădere a executivului.

M5S, câştigător al ultimului scrutin legislativ în 2018, cu 32% din voturi şi o majoritate relativă în parlament, a coborât de atunci constant în sondaje, iar mai mulţi dintre aleşii săi au părăsit partidul.

Creditat în prezent cu 10%-11% dintre intenţiile de vot, M5S încearcă să-şi păstreze o cât mai mare vizibilitate şi să-şi reafirme principiile, pe măsura apropierii alegerilor legislative, prevăzute la începutul anului viitor, dacă o cădere a guvernului nu va provoca între timp devansarea lor.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: