De ce a ars Asociația Nevăzătorilor? Șeful IGSU: Ceea ce circulă în spațiul public sunt impresiile oamenilor
Full Article 2 minutes read

De ce a ars Asociația Nevăzătorilor? Șeful IGSU: Ceea ce circulă în spațiul public sunt impresiile oamenilor

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a formulat trei ipoteze ale incendiului care a izbucnit în seara de 30 august în clădirea Asociației Nevăzătorilor din mun. Chișinău. Șeful IGSU Alexandru Oprea a negat informația, potrivit căreia, autospecialele ajunse la fața locului nu erau dotate cu soluția necesară pentru stingerea focului.

Potrivit șefului IGSU, în prezent, sunt examinate trei versiuni ale producerii incendiului. Prima dintre ele este un scurtcircuit, care a avut loc din cauza pătrunderii apei în timpul ploii torențiale chiar în încăperea în care a izbucnit focarul. A doua versiune este că focul a pornit de la cele trei termogeneratoare din camera alăturată focarului. Cea de-a treia ipoteză este că incendiul a izbucnit din cauza unui fulger.

„Toate cele trei versiuni sunt examinate de către colegii mei”, a precizat șeful IGSU.

Întrebat dacă este adevărat că autospecialele ajunse la fața locului nu erau dotate cu cele necesare pentru stingere, oficialul a precizat: „Ceea ce circulă în spațiul public sunt impresiile oamenilor, își dau cu părerea. Dar IGSU nu lucrează cu emoții, noi nu facem altceva decât să aplicăm legea și procedurile și protocoalele existente”.

Potrivit șefului IGSU, apelul la 112 cu privire la izbucnirea incendiului a fost înregistrat la ora 21:09, iar peste circa 1 minut, a fost preluat de salvatori.

„Primul echipaj a ajuns la fața locului peste 6 minute – destul de rapid. Colegii au venit de la o altă intervenție. Primul lucru pe care colegii mei l-au stabilit a fost o recunoaștere destul de calitativă, fapt care se datorează și experienței. Ei s-au orientat foarte bine și au anunțat apelul nr. 3, la care au fost mobilizate absolut toate subdiviziunile din garnizoană”, a mai spus Alexandru Oprea și a precizat că pompierii au reușit să evite propagarea flăcările către clădirile din vecinătate, ceea ce a fost prioritatea salvatorilor.

Amintim că incendiului s-a produs pe 30 august, în seara când Chișinăul a fost cuprins de o ploaie torențială. Arderea a fost localizată la ora 22:29. Pentru stingerea flăcărilor au intervenit peste 20 de echipaje cu mai multe de 70 de salvatori și pompieri. Victime nu au fost raportate.

De ce a ars Asociația Nevăzătorilor? Șeful IGSU: Ceea ce circulă în spațiul public sunt impresiile oamenilor

NewsMaker

De ce a ars Asociația Nevăzătorilor? Șeful IGSU: Ceea ce circulă în spațiul public sunt impresiile oamenilor

IGSU

De ce a ars Asociația Nevăzătorilor? Șeful IGSU: Ceea ce circulă în spațiul public sunt impresiile oamenilor

IGSU


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: