Ольга Гнаткова

Decizie de ultimă oră! Cimitirele din municipiul Chișinău vor rămâne închise pe 6, 7 și 8 iunie

Sâmbătă, duminică și luni cimitrile pe tot teritoriul municipiului Chișinău vor rămâne închise. Este decizia Comisiei extraordinare de sănătate publică municipală, care s-a întrunit sâmbătă, 6 iunie, în ședință. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, pe pagina sa de Facebook.

„Așa cum am declarat, această decizie este una corectă, în contextul în care numărul cazurilor de îmbolnăvire cu coronavirus este în creștere”, a precizat Ceban.

Potrivit edilului, doar în Cimitirul sf. Lazăr din Chișinău sunt 280 000 de morminte.

„Dacă cel puțin câte o persoană vine la fiecare mormânt, atunci avem riscul de a fi creat un mare focar, repet, în condițiile în care, actualmente, cazurile de îmbolnăvire sunt în creștere. Plus, dacă cei prezenți își vor împărți pomeni, așa cum este la noi la ortodocși, riscul este extrem de mare”, a mai scris Ceban.

Precizăm că în cele 5 spitale strategice municipale sunt disponibile 191 de paturi pentru bolnavii infectați cu COVID-19.

Edilul a publicat și un mesaj pentru populație:

„Este vorba de sănătatea celor dragi, mai ales că de Paștele Blajinilor, obișnuim să ne întâlnim cu familia și nu trebuie să punem în pericol viața noastră, nici a celor apropiați nouă. Este o decizie asumată și niciodată nu este târziu când la mijloc este prețul vieții oamenilor. Rămânem acasă și este cea mai bună decizie pe care o putem lua”, a scris Ceban.

https://www.facebook.com/i.ceban.public/posts/617300715540474

Și la Cahul Comisia raională Extraordinară de Sănătate Publică a dispus interzicerea accesului în cimitire în perioada 6–19 iunie. De asemenea, începând cu 9 iunie şi până pe 22 iunie în municipiu vor fi închise toate piețele, în afară de una agricolă.

Precizăm că, potrivit celui mai recent bilanț, în țara noastră au fost înregistrate 9247 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, 323 de decese și 5240 de însănătoșiri.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

moldova1.md

FOTO Sute de pești morți, găsiți în iazul din Dănceni. Ce spune ministrul Mediului

Sute de pești morți au fost observați la suprafața iazului din Dănceni, raionul Ialoveni. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, susține că, cel mai probabil, de vină ar fi lipsa de oxigen cauzată de temperaturile ridicate, însă cauza exactă urmează să fie stabilită, relatează Moldova 1.

Potrivit sursei citate, peștii morți pluteau la suprafața apei, iar o parte dintre aceștia au fost aduși de curenți la mal. La fața locului au intervenit muncitori, care au adunat peștii morți de pe mal și din apă, pentru a evita riscul de contaminare a zonei.

„Nu este pentru prima dată când se întâmplă acest fenomen. Pești morți s-au mai depistat și în anii precedenți, în special în perioada când au fost temperaturile destul de ridicate, respectiv probabil din cauza lipsei de oxigen sau a altor fenomene care se întâmplă. Dar cu siguranță o să mă informez – să vedem care este cauza și o să revenim cu mai multe detalii”, a declarat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.

moldova1.md
moldova1.md
moldova1.md
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: