Suspendarea mandatului lui Pulbere și modificările la Legea privind Procuratura, în vigoare. Sesizările lui Stoianoglo, declarate inadmisibile de CC
Full Article 3 minutes read

Suspendarea mandatului lui Pulbere și modificările la Legea privind Procuratura, în vigoare. Sesizările lui Stoianoglo, declarate inadmisibile de CC

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile pentru examinarea în fond sesizările depuse de procurorul general Alexandr Stoianoglo, cu privire la Procuratură și la decretul președintelui Republicii Moldova, privind încetarea de drept a mandatului de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) Dumitru Pulbere. Decizia a fost luată de Curtea Constituțională, pe 30 septembrie. Acum o săptămână, prevederile respective fuseseră suspendate până la soluționarea cauzei. Drept inadmisibilă a fost declarată și sesizarea lui Stoianoglo cu privire la verificarea constituționalității modificărilor operate la Legea cu privire la Procuratură.

Decizia Curții a fost pronunțată în cadrul examinării sesizării depuse de către procurorul general al țării, Alexandr Stoianoglo. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Sesizarea a fost depusă, pe 21 septembrie, de procurorul general, Alexandr Stoianoglo.

„Procuratura Generală consideră imperios necesară suspendarea acțiunii prevederilor contestate, în scopul conservării ordinii constituționale, a independenței CSP, a inamovibilității și stabilității mandatului membrilor acestui organ de autoadministrare, ca autoritate cu rol fundamental în exercitarea puterii în stat prin prisma ponderii conferite de Legea Supremă a țării”, a argumentat Alexandr Stoianoglo.

Ex-președintele Curții Constituționale Dumitru Pulbere a fost exclus din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor, după ce, pe 6 septembrie, președinta țării Maia Sandu a semnat decretul privind încetarea de drept a mandatului de membru al CSP.

Dumitru Pulbere a fost președintele Curții Constituționale între anii 2007 – 2011. Din 2018, a devenit membru al CSP.

Procurorul general va putea fi demis

De asemenea, a fost respinsă și sesizarea cu privire la Legea Procuraturii, adoptat în lectură finală pe 24 august.

În conformitate cu procedura de evaluare, Consiliul Superior al Procurorilor examinează raportul comisiei de evaluare a performanțelor Procurorului General. În rezultatul examinării, Consiliul Superior al Procurorilor adoptă o hotărâre cu privire la acordarea unuia din următoarele calificative: ”excelent”, ”bine”, ”nesatisfăcător”.

În cazul adoptării hotărârii privind acordarea calificativului ”nesatisfăcător”, Consiliul Superior al Procurorilor propune Președintelui Republicii Moldova eliberarea din funcție a Procurorului General.

Evaluarea performanțelor Procurorului General se va efectua de comisia specială, în baza unui Regulament. Această procedură nu va putea avea loc mai des decât o data în an.

Stoianoglo a criticat dur inițiativele legislative elaborate de PAS și care vizează activitatea Procuraturii.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: