Deputații Parlamentului 90 au revenit în sala ședințelor plenare peste 30 de ani de la proclamarea independenței (VIDEO)
Full Article 2 minutes read

Deputații Parlamentului 90 au revenit în sala ședințelor plenare peste 30 de ani de la proclamarea independenței (VIDEO)

Membrii Asociației ”Parlamentul-90”, ex-deputați și semnatari ai Declarației de Independență, au fost omagiați, pe 27 august 2021, în incinta Legislativului. Printre oaspeții de onoare au fost și primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, dar și miniștri din primul Guvern.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le-a înmânat foștilor demnitari de stat Diplome de Onoare ale Parlamentului. Igor Grosu a menționat că invitația pentru foștii deputați, semnatari ai Declarației de Independență, a fost o pornire venită din dorința de a le exprima recunoștința.

”Le spun și colegilor, și copiilor că noi, generația actuală, avem luxul să fim contemporanii Dumneavoastră, a celor care ați fost protagoniștii și martorii oculari ai evenimentelor de acum 30 de ani. Ați avut curajul să luați o decizie istorică despre care ne puteți povesti astăzi din prima sursă. Am ținut să vă invităm pe toți, indiferent de viziunile politice de atunci sau de acum, important este să ne conducem de prioritățile naționale”, a declarat Președintele Parlamentului.

Deputații au ținut să precizeze că sunt pentru prima dată invitați în ultimii ani în Legislativ, în deplina componență, într-un asemenea context important. Aceștia au mulțumit Președintelui Legislativului pentru gestul de respect și gratitudine. Foștii deputați l-au asigurat pe Igor Grosu de toată susținerea și determinarea de a împărtăși experiența cu noul Parlament în care își pun speranța și încrederea.

”Vă asigur că aveți din partea noastră, a celor, care au pus bazele tânărului stat Republica Moldova, deplina susținere. Succesul Dumneavoastră este succesul nostru, al poporului, al Republicii Moldova”, a declarat ex-președintele Mircea Snegur.

Pe 27 august 1991, zeci de mii de moldoveni, întruniți în Marea Adunare Națională în centrul Chișinăului, au cerut Parlamentului să voteze independența. Membrii primului Parlament au votat în acea zi Declarația de Independență, cu votul nominal al celor 278 de deputați.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: