În Rezina va fi deschisă o singură secție de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului și nu patru, cum a solicitat CEC (DOC)
Full Article 2 minutes read

În Rezina va fi deschisă o singură secție de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului și nu patru, cum a solicitat CEC (DOC)

Pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, în Rezina va fi deschisă o singură secție de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului și nu patru, așa cum a dispus Comisia Electorală Centrală.

x

„Se refuză Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale pentru localitățile din stânga Nistrului nr.37, în înaintarea candidaturilor (membrilor) pentru formarea birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului nr.37/37, nr.37/38 și nr.37/39, în cadrul alegerilor Președintelui  Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020”, se arată în decizia Consiliul orășenesc Rezina.

Consiliul orășenesc Rezina a permis constituirea doar a unei secții de votare. În favoarea inițiativei au votat 12 consilieri.

„Se refuză în acordarea încăperilor proprietate publică pentru amplasarea secțiilor de votare cu excepția holului etajului 1 din incinta Palatului raionul de cultură, care s-a acceptat pentru secția de votare nr.37/36,” scrie în decizie.

Potrivit Autorităților publice locale din Rezina, decizia a fost luată în rezultatul evaluării sediilor publice pentru amplasarea secțiilor de votare pentru alegătorii  din stânga Nistrului, constatându-se că, administrația publică locală va fi în imposibilitatea de a respecta măsurile impuse în Instrucțiunea privind modalitatea de organizare și desfășurare de către Comisia Electorală a scrutinelor electorale, în condițiile situației pandemice cu infecția COVID-19, aprobată prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică din 12 august și anume, organizarea accesului fluidizat al alegătorilor în secția de votare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: