Directorul OMS: 2022 va fi anul în care vom învinge pandemia, dacă vom pune punct nedreptății
Full Article 2 minutes read

Directorul OMS: 2022 va fi anul în care vom învinge pandemia, dacă vom pune punct nedreptății

Pandemia de coronavirus s-ar putea încheia în 2022, însă doar în cazul în care va fi învinsă inechitatea cu privire la accesul la vaccinuri. Declarația a fost făcută de către Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

În cadrul adresării transmise cu ocazia venirii noului an, Ghebreyesus a calificat apariția noii tulpini Omicron drept consecință a „naționalismului îngust și acumularea de rezerve prea mari de vaccinuri de către anumite țări”, notează BBC. Anterior, OMS a criticat țările bogate pentru că, în ultimul timp, acestea le recomandă cetățenilor să recurgă la doza booster, în timp ce, în alte țări, o parte semnificativă a populației nu a fost vaccinată nici măcar cu o doză.

Potrivit șefului OMS, această abordare a creat „condiții ideale pentru apariția Omicronului”, iar pe viitor, dacă inechitatea va persista, virusul va continua să muteze.

Ghebreyesus a mai menționat că, timp de trei ani, au fost elaborate numeroase instrumente de luptă cu coronavirusul, fiind administrate peste 8,5 miliarde de vaccinuri, ceea ce a permis salvarea a milioane de vieți.

„Acum, când începem al treilea an de pandemie, sunt sigur că va fi anul în care o vom învinge, însă numai dacă o vom face împreună. Dacă vom pune punct nedreptății, vom reuși să învingem pandemia”, a declarat șeful OMS.

Anterior, și fondatorul Microsoft Bill Gates a prognozat încheierea pandemiei în 2022.

Potrivit OMS, pentru învingerea pandemiei este nevoie ca, până în luna iulie 2022, să se vaccineze 70% din populație. Potrivit datelor statistice, peste 288 mln de oameni s-au infectat până acum cu COVID-19, iar circa 5,4 mln au murit.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: