DOC HoReCa cere ridicarea restricțiilor pentru localuri
Full Article 2 minutes read

DOC HoReCa cere ridicarea restricțiilor pentru localuri

Asociația Națională a Restaurantelor și a Localurilor de agrement din Republica Moldova (MĂR) vine cu o solicitare către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) și Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău (CESP) să revizuiască programul de activitate pentru sectorul HoReCa. Asociația motivează că numărul cazurilor de COVID-19 este în scădere, iar al persoanelor vaccinate – în creștere.

Luând în considerare tendința descrescătoare a numărului de cazuri săptămânale de COVID-19 și creșterea numărului persoanelor imunizate în municipiului Chișinău, MĂR declară că a înaintat o solicitare comună ambelor comisii de revizuire a programului de activitate pentru sector.

„Asociația MĂR menționează repetat că, restricționarea programului de activitate doar a sectorului HoReCa este un fapt discriminatoriu și anticoncurențial față de alte activități economice care activează în regim obișnuit și prestează servicii similare celor de restaurant”, se arată în declarația Asociației.

DOC HoReCa cere ridicarea restricțiilor pentru localuri

Facebook/MĂR

DOC HoReCa cere ridicarea restricțiilor pentru localuri

Facebook/MĂR

De menționat că la acest moment, unităţile de alimentaţie publică își organizează activitatea de deservire la capacitate maximă în spaţiile exterioare, iar în cele interioare – cu utilizarea a cel mult 50% din numărul locurilor existente, cu obligaţia ca toţi clienţii să prezinte la intrarea în unitate certificatul COVID-19. Activitatea de deservire se desfășoară în intervalul orelor 7.00 – 22.00, iar după orele 22.00 se permite comercializarea produselor alimentare la pachet, precum şi livrarea la domiciliu, cu excluderea posibilităţii de consumare a acestora în incinta/teritoriul unităţii.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: