DOC Membrii Organizației Teritoriale Cahul a Partidului Democrat au anunțat că părăsesc rândurile PDM
Full Article 2 minutes read

DOC Membrii Organizației Teritoriale Cahul a Partidului Democrat au anunțat că părăsesc rândurile PDM

Membrii Organizației Teritoriale Cahul a Partidului Democrat au anunțat că părăsesc rândurile PDM. Aceștia se declară neafiliați în toate organele elective din raionul Cahul. Reacția vine după ce deputații Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc au fost excluși din PDM.

x

„Exprimăm dezămăgirea și dezacordul Organizației Teritoriale Cahul față de acțiunile conducerii Partidului Democrat, care au dus la plecarea din partid și fracțiunea PD a deputatului Vladimir Andronachi”, se anunță în declarația OT Cahul a PDM.

„Constatăm cu profundă dezămăgire că gestul colegului nostru a fost distorsat fără cea mai mică dorință de a înțelege motivele. Ba mai mult, în locul chemării la un dialog, a fost inopinat trasă sentința: Nu poți pleca de acolo de unde nu ești. Și asta au spus-o acei membri, care se simt foarte aproape de partid de la distanța și înălțimea fotoliilor sale”, se mai arată în declarație.

Amintim că ieri, 14 august, deputatul Vladimir Andronachi a anunțat că părăsește fracțiunea Partidului Democrat, însă nu părăsește PDM. Acesta a declarat că crede „în Partidul Democrat, dar nu cu Pavel Filip în calitate de președinte de partid”. Ulterior, prin intermediul unui comunicat, PDM a anunțat că deputații Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc au fost excluși din rândurile partidului din motiv că „cei doi demult nu mai iau parte la şedinţele fracţiunii PDM în parlament şi nici la acţiunile Partidului Democrat”.

 

Declaratia OT Cahul by Maxim Stratan on Scribd

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: