Mesajul lui Dodon pentru patriarhul Kiril al Rusiei: „În pofida provocărilor, poporul nostru își va păstra valorile tradiționale”
Full Article 2 minutes read

Mesajul lui Dodon pentru patriarhul Kiril al Rusiei: „În pofida provocărilor, poporul nostru își va păstra valorile tradiționale”

Președintele-fondator al Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a publicat pe rețelele de socializare un mesaj de felicitare cu ocazia aniversării a 14 ani de la întronizarea patriarhului Moscovei și al Intregii Rusii, Kiril. 

Sfințenia Voastră! Permiteți-ne să Vă felicit cordial cu ocazia aniversării întronizării Voastre. Datorită eforturilor Voastre, în afara principalei vocații – rugăciuni pentru salvarea oamenilor, biserica își efectuează slujirea socială, lupta pentru fundamentele noastre creștine tradiționale, pentru întărirea moralității și moravurilor în societate. 

Cred că în pofida provocărilor, poporul nostru își va păstra cu grijă credința ortodoxă și valorile tradiționale. Vă urez cu toată sinceritatea sănătate de fier, ajutorul Domnului și continuarea muncilor Voastre pastorale deloc ușoare pentru binele întregii noastre Biserici ortodoxe!”, se arată în mesajul lui Igor Dodon.

Pe 28 ianuarie 2009, mitropolitul Kaliningradului şi Smolenskului, Kiril a fost ales al 16-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse. El a fost întronizat pe 1 februarie 2009.

De la începutul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, patriarhul Kiril a făcut mai multe declarații controversate. În septembrie 2022, acesta a declarat că soldații ruși care vor muri în război vor „fi spălați de toate păcatele”. Anterior, fața bisericească i-a încurajat pe ruși să meargă la război, după mobilizarea militară anunțată de Kremlin.

În luna octombrie, când Vladimir Putin a împlinit 70 de ani, patriarhul Kiril a îndemnat biserica și credincioșii să se roage timp de două zile pentru sănătatea președintelui rus.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: