Doi inspectori fiscali din Ungheni sunt cercetați pentru acte de corupție. Unul dintre ei a fost reținut pentru 72 de ore (FOTO)
Full Article 2 minutes read

Doi inspectori fiscali din Ungheni sunt cercetați pentru acte de corupție. Unul dintre ei a fost reținut pentru 72 de ore (FOTO)

Doi angajați ai Direcției control fiscal post operațional din cadrul Serviciului Fiscal de Stat sunt cercetați pentru fapte de corupție de către Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurori. Aceștia au fost denunțați de un om de afaceri. În dimineața de 15 octombrie, mai multe percheziții s-au desfășurat la domiciliile și birourile de serviciu ale acestora din Ungheni. Unul dintre bănuiți a fost reținut, iar cel de-al doilea este cercetat în libertate.

Inspectorii ar fi pretins de la un agent economic 40 000 de lei pentru a nu include în actul de control abaterile constatate în urma verificărilor, desfășurate la compania acestuia. Funcționarii ar fi promis agentului economic că vor trece cu vederea lipsa unor acte contabile, în sumă de 600 000 de lei, dar și alte nereguli cu privire la lipsa foilor de parcurs sau completarea necorespunzătoare a acestora.

În urma denunțului, CNA a deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, iar acum câteva săptămâni, a fost transmisă o parte din bani, sub controlul anchetatorilor, în sumă de 30 000 de lei, alte 10 000 de lei fiind primite până la denunț. În cadrul perchezițiilor desfășurate la domiciliile inspectorilor, au fost găsite diferite sume de bani, în lei și valută străină, urmând ca acestea să fie supuse expertizei pentru a identifica mijloacele financiare transmise sub controlul CNA.

În prezent, cei doi inspectori sunt cercetați pentru corupere pasivă. Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la 10 ani de detenție, privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de până la 10 ani și amendă.

Unul din inspectori a fost reținut pentru 72 de ore, celălalt fiind cercetat în stare de libertate, având obligațiunea de a se prezenta la organul de urmărire penală, la solicitare. Acesta din urmă cooperează cu ofițerii de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor cazului.

La această etapă, au loc mai multe acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea întregului cerc de suspecți.

Doi inspectori fiscali din Ungheni sunt cercetați pentru acte de corupție. Unul dintre ei a fost reținut pentru 72 de ore (FOTO)

CNA

Doi inspectori fiscali din Ungheni sunt cercetați pentru acte de corupție. Unul dintre ei a fost reținut pentru 72 de ore (FOTO)

CNA

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: