Doi polițiști erau în mașina care s-a lovit de un troleibuz, pe șoseaua Muncești. Medicii se vor expune dacă erau beți
Full Article 3 minutes read

Doi polițiști erau în mașina care s-a lovit de un troleibuz, pe șoseaua Muncești. Medicii se vor expune dacă erau beți

Conducătorul auto și pasagerul acestuia, care pe 2 aprilie au fost implicați într-un accident pe șoseaua Muncești din capitală, sunt polițiști. Mașina în care se aflau s-a lovit de un troleibuz. Preliminar, anunțau reprezentanții Primăriei Chișinău, s-a stabilit că automobilul circula pe contrasens. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) Viorel Cernăuțeanu a menționat că cei doi polițiști „abia și-au revenit din stare de inconștiență”. Urmează medicii să se expună dacă erau în stare de ebrietate. 

„Indiferent cine nu ar comite un accident rutier este un conducător auto, noi de aici trebuie să pornim. Faptul că sunt doi polițiști, ei tot sunt conducători și participanți la traficul rutier și, ca toți ceilalți cetățeni, trebuie să respecte regulile de circulație. Indiferent de ce parte a baricadei s-ar afla ei”, a comunicat șeful IGP.

Întrebat de jurnaliști dacă cei doi polițiști erau în stare de ebrietate, Cernăuțeanu a spus: „Se documentează. În prima fază nu a putut fi stabilit: se aflau sau nu se aflau în stare de ebrietate, deoarece persoanele erau într-o stare foarte gravă. Acest lucru va fi explicat ulterior de către constatările medicilor, urmare a prelevării probelor de sânge”. „Cu siguranță vom ține la curent despre toate aceste acțiuni”, a adăugat el.

La întrebarea dacă polițiștii au fost eliberați din spital, Cernăuțeanu a menționat că acest lucru „este imposibil”.

„Ancheta a fost pornită chiar la ziua de ieri, imediat după comiterea accidentului. (…) Este imposibil ca ei să fie eliberați din spital deoarece sunt fracturi multiple, incompatibile cu mișcarea persoanei. Deci ei sunt fixați la pat, abia și-au revenit din stare de inconștiență”, a precizat el.

În același timp, cu referire la accidentele rutiere din Moldova, Cernăuțeanu a ținut să adauge că numărul acestora a scăzut în 2023, în comparație cu 2022. „Dar dacă luăm anul 2022, atunci a fost cea mai scăzută rată de accidente, decese și traumatizați în ultimii 5 ani de zile”, a conchis șefia IGP.

***

Pe 2 aprilie, în Chișinău, a avut loc un accident rutier cu implicarea unui troleibuz de pe ruta nr. 5. Cazul a avut loc în jurul orei 07:40, pe șoseaua Muncești, în apropierea stației de așteptare a transportului public „Asociația Carmez”. Pentru NM, ofițerul de presă al poliției capitalei Svetlana Scripnic a declarat că accidentul a avut loc cu implicarea unui troleibuz și a unui automobil de model „Toyota”.

„Premilitar s-a stabilit că automobilul circula pe contrasens. Organele competente investighează cazul”, menționau reprezentanții Primăriei Chișinău.

Ulterior, salvatorii au declarat că au fost alertați pentru lucrări de descarcerare, precizând că în urma accidentului conducătorul auto s-a ales cu diverse traumatisme, iar pasagerul a suferit fracturi. Aceștia fiind transportați la spital.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: