Dorin Damir și Valeriu Cojocari au fost eliberați din Penitenciarul nr. 13
Full Article 2 minutes read

Dorin Damir și Valeriu Cojocari au fost eliberați din Penitenciarul nr. 13

Președintele Asociației FEA Dorin Damir a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar în privința fostului șef al Inspectoratului de Poliție Bălți Valeriu Cojocari a fost dispus controlul judiciar, pentru 60 de zile. Decizia a fost luată de magistrații judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,  astfel fiind respinse demersurile procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului în privința a doi inculpați pe dosarul angajărilor fictive în fosta Direcție nr. 5.

Deocamdată, instanța a pronunțat doar dispozitivul deciziei, fără partea motivantă. Totuși, potrivit legii, procurorii sunt în imposibilitate să o conteste la Curtea de Apel. Precizăm, anterior ședința de judecată a fost amânată din motivul lipsei avocaților care declaraseră grevă.

Menționăm, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale, inculpații se prevalează de prezumpția nevinovăției.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Serviciul de Informații și Securitate au descins în ziua de 5 iulie la domiciliile, în birourile de serviciu și automobilele mai multor persoane. Au fost reținute trei persoane – șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, un inspector din cadrul Poliției de Frontieră și președintele Asociației FEA, Dorin Damir. Acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații. Sunt cercetate cinci componențe de infracțiuni: abuz de serviciu, delapidarea averii statului, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat și fals în acte publice. Cei vizați riscă de la doi până la 12 ani de închisoare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: