Dosar penal pentru o pretinsă contrabandă cu deșeuri de metal destinate unei uzine metalurgice din stânga Nistrului
Full Article 1 minutes read

Dosar penal pentru o pretinsă contrabandă cu deșeuri de metal destinate unei uzine metalurgice din stânga Nistrului

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu Serviciul Vamal, investighează faptul unor pretinse acțiuni ilegale de introducere în țară a deșeurilor de metal, la începutul lunii martie curent, destinate unei uzine metalurgice din stânga Nistrului.

Dosarul penal a fost pornit în contextul în care de pe teritoriul țării a fost returnat în România un lot de bunuri cu privire la care în documentele vamale de însoțire era indicată fontă brută și fontă oglindă, în lingouri, care de fapt, în urma verificărilor, a fost stabilit că sunt deșeuri și resturi de fontă, importul și prelucrarea cărora necesită autorizația corespunzătoare a instituțiilor responsabile de mediu.

Oamenii legii investighează acțiunile prin prisma comiterii faptei de două sau mai multe persoane, cu folosirea situației de serviciu. Pe parcursul investigațiilor, persoanele vizate de acestea beneficiază de prezumția nevinovăției prevăzută de lege, urmând ca publicul să fie informat despre evoluțiile dosarului, în măsura în care informațiile nu ar fi de natură să afecteze buna desfășurare a acțiunilor procesual-penale.

 

 

 

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: