Doverie United Holding și-a majorat cota deținută în Moldindconbank până la 78,21%
Full Article 2 minutes read

Doverie United Holding și-a majorat cota deținută în Moldindconbank până la 78,21%

Doverie United Holding din Bulgaria a cumpărat încă 23 963 de acțiuni ale Moldindconbank. Astfel, cota investitorului european în capitalul social al băncii a ajuns până la 78,21%. Tranzacțiile au avut loc în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie, la Bursa de Valori a Moldovei.

Moldindconbank este printre cele mai mari și eficiente instituții bancare din Republica Moldova, lider în segmentele carduri bancare, transfer de bani, rețea de sucursale. Conform situației de la sfârșitul trimestrului trei din 2021, capitalul băncii a crescut datorită majorării profitului net al acesteia cu peste 64 la sută față de aceeași perioadă din 2020 și a depășit suma de 460 de milioane de lei.

Rezultatele Moldindconbank au contribuit și la creșterea popularității acțiunilor Doverie United Holding, care sunt în circulație liberă la bursă.

Timp de un an, prețul acțiunilor Doverie United Holding de la Bursa din Sofia a crescut cu peste 270%. Astfel, dacă în data de 7 decembrie 2020 o acțiune costa 3,076 de leve bulgărești (31,43 de lei moldovenești), în data de 6 decembrie 2021, acesta a ajuns la 11,400 de leve (116,483 lei).

Acțiunile holdingului din Bulgaria sunt acum în preferințele brokerilor de la bursă, fapt confirmat și de statistici. Doar în acest an, au fost efectuate peste 7200 de operațiuni cu valori mobiliare ale Doverie United Holding, fiind tranzacționate mai mult de 3,2 milioane de acțiuni. Un interes sporit a fost înregistrat mai ales în lunile septembrie, noiembrie și la începutul lunii decembrie, când pe zi erau tranzacționate până la 160 de mii de acțiuni.

Investitorul european al Moldindconbank are acum peste 148 de mii de acționari – persoane fizice și companii din Austria, Germania, Grecia, Țările de Jos, SUA, etc.

Doverie United Holding este una dintre cele mai mari structuri economice din Bulgaria, care reunește companii din diferite sectoare ale economiei din mai multe țări: sănătate și servicii medicale, asigurări, servicii bancare, construcții, vinificație, fabricarea de produse chimice pentru uz casnic, etc.

 

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: