„Dragi femei, aveți un aliat puternic”. Deputatele au lansat campania „Violența obstetrică tot este violență”
Full Article 2 minutes read

„Dragi femei, aveți un aliat puternic”. Deputatele au lansat campania „Violența obstetrică tot este violență”

Platforma Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova a lansat, pe 24 noiembrie, o campanie de informare și sensibilizare cu genericul „Violența obstetrică tot este violență”, în semn de solidarizare cu toate femeile și fetele care suferă de orice formă de violență. 

Președinta Consiliului de coordonare a Femeilor Deputate din Parlamentul Republicii Moldova, deputata Doina Gherman, a menționat că fiecare femeie are dreptul la tratament cu demnitate, la asistență medicală corespunzătoare atât în perioada sarcinii, cât și în perioada post-partum, iar statul trebuie să garanteze respectarea acestor drepturi.

„Dragi femei, aveți un aliat puternic”. Deputatele au lansat campania „Violența obstetrică tot este violență”

parlament.md

„Este absolut inacceptabil ca în anul 2022 femeile să moară atunci când dau viață. La fel, este absolut inadmisibil ca femeile să fie umilite, abuzate, înjosite sau neglijate atunci când merg la un simplu control ginecologic. Anume din acest motiv, noi, deputatele din Parlamentul Republici Moldova, am decis să inițiem o campanie de informare și sensibilizare cu privire la fenomenul de violență obstetrică și ginecologică, o formă de violență deseori ignorată, dar care afectează prea multe femei din Republica Moldova”, a remarcat deputata Doina Gherman.

Parlamentara a îndemnat femeile și fetele să nu tolereze violența și să solicite ajutor atunci când sunt supuse abuzului.

„Dragi femei, aveți un aliat puternic”. Deputatele au lansat campania „Violența obstetrică tot este violență”

parlament.md

Dragi Femei, aveți un aliat puternic în Parlamentul Republicii Moldova pentru a combate orice tip de Violență. Suntem aici, suntem gata să vă auzim și să fim VOCEA TA în Parlament”, a menționat deputata Marina Morozova.

Evenimentul se înscrie în șirul de activități organizate în contextul Campaniei Organizației Națiunilor Unite „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, care se desfășoară anual, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, și are drept scop sensibilizarea publicului cu privire la fenomenul violenței față de femei ca fiind cea mai răspândită încălcare a drepturilor omului la nivel mondial.

Platforma Femeilor Deputate din legislatura a XI-a a fost lansată la 17 iunie anul 2022. Aceasta reprezintă un nou cadru de cooperare și dialog intra-instituțional care abilitează femeile deputate din Republica Moldova, aparținând atât majorității, cât și opoziției parlamentare, să găsească un numitor comun pentru consolidarea și promovarea drepturilor femeilor în țară. Platforma Femeilor Deputate este susținută de PNUD, UNFPA, UN Women și UNICEF Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: