radiomoldova.md

Drona care a explodat la Orhei. Ministerul de Externe: cel mai probabil este de proveniență ucraineană

Cel mai probabil, drona care a explodat în raionul Orhei este de proveniență ucraineană. Informația a fost comunicată pe 8 iunie de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Ministerul a declarat că „se află în discuții continue cu autoritățile din Ucraina cu privire la drona explodată la Orhei, dar, din primele date, cel mai probabil, drona e de proveniență ucraineană”.

„Indiferent de proveniența dronei, responsabilitatea pentru orice dronă ce ajunge pe teritoriul Republicii Moldova este a Rusiei, care a început un război ilegal în țara vecină. Suntem solidari cu ucrainenii care luptă și își pierd viața pentru libertatea țării lor, dar și pentru pacea pe continentul european, inclusiv pentru pacea în Republica Moldova”, a mai declarat Ministerul.

Actualizare 10.50: Ministrul ucrainean de Externe a declarat că drona care a explodat în raionul Orhei este de proveniență rusească. Solicitați de NewsMaker pentru o reacție, reprezentanții Ministerului de Externe de la Chișinău au declarat că au „comunicat în timp util toate informațiile disponibile la momentul respectiv și nu au comentarii suplimentare față de poziția deja exprimată public”.

***

În dimineața zilei de 8 iunie, Poliția anunța că a fost sesizată de un locuitor al satului Lopatna, raionul Orhei, care a declarat că a observat un aparat de zbor necunoscut, posibil o dronă, care ulterior a explodat. Potrivit oamenilor legii, cazul a fost semnalat în noaptea de 7 spre 8 iunie.

Ulterior, Ministerul Apărării a confirmat că o dronă a traversat frontiera de stat a țării din direcția Mihailovca–Lopatna. Potrivit instituției, pe un teren agricol din apropierea localității Lopatna au fost depistate fragmente, iar urmele identificate au indicat producerea unei explozii.

Ministerul Afacerilor Externe a condamnat incidentul, menționând că „survolarea neautorizată a oricărui obiect de zbor în spațiul aerian al Republicii Moldova sau căderea acestuia pe teritoriul național constituie o amenințare la adresa securității naționale și reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a statului”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Serviciul Vamal al Republicii Moldova

Vămuirea coletelor cu o valoare mai mare de 150 euro prin declarația H6, blocată? Serviciul Vamal răspunde, după ce a fost sesizat de cetățeni

Vămuirea coletelor internaționale cu o valoare cuprinsă între 150 și 1. 000 de euro nu este blocată. Precizarea a fost făcută pe 6 noiembrie de Serviciul Vamal al Republicii Moldova, care a declarat că în spațiul public au apărut informații despre un presupus blocaj legat de declarația H6, utilizată pentru vămuirea acestor colete. Potrivit instituției, deocamdată persoanele fizice nu pot depune de sine stătător acest tip de declarație, însă formalitățile pot fi îndeplinite de operatorii poștali, atât în nume propriu, cât și în numele persoanei fizice.

Potrivit Serviciului Vamal, cetățenii au sesizat instituția despre un mesaj distribuit de un prestator de servicii de transport și livrare a coletelor internaționale.

„Mesajul invocă imposibilitatea vămuirii coletelor de 150–1.000 de euro prin declarații H6, din cauza unei defecțiuni a sistemului informațional vamal. Funcționalitatea care va permite persoanelor fizice să depună de sine stătător declarația H6 este în proces de dezvoltare. Acest fapt însă nu blochează depunerea declarațiilor de către operatorii poștali, care le pot depune atât în nume propriu, cât și în numele persoanei fizice. Nu există carențe sau disfuncționalități ale sistemului care să blocheze vămuirea acestor colete”, a declarat Serviciul Vamal.

Facebook/Serviciul Vamal al Republicii Moldova

În acest context, instituția a precizat că, începând cu 1 noiembrie, prin sistemul „ASYHUB” au fost procesate circa 800 de declarații H6 pentru coletele cu o valoare cuprinsă între 150 și 1.000 de euro. Totodată, a fost acordat liberul de vamă pentru 81.835 de colete cu valoarea de până la 150 de euro, declarate prin declarații H7. „Aceste date confirmă funcționarea mecanismelor de declarare și vămuire a coletelor internaționale. Îndemnăm prestatorii să transmită clienților informații complete și verificate, iar cetățenii să consulte sursele oficiale ale Serviciului Vamal”, a adăugat Serviciul Vamal.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: