Educatoare din Telenești, demisă după ce a ironizat un caz de viol în Ucraina
Full Article 2 minutes read

Educatoare din Telenești, demisă după ce a ironizat un caz de viol în Ucraina

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) s-a autosesizat cu privire la comentariul necuviincios scris de o educatoare a unei grădinițe la un articol publicat pe o rețea de socializare. În urma investigării cazului de către Direcția Generală Educație Telenești, contractul individual de muncă cu persoana vizată a fost desfăcut.

„MEC condamnă astfel de acțiuni care contravin codului de etică al cadrului didactic și reiterează că efortul profesorului trebuie să se canalizeze spre oferirea unei educații de calitate noilor generații. Ministerul Educației și Cercetării respinge ferm orice formă de comportament degradant și atitudine lipsită de respect și solicită tuturor cadrelor didactice din instituțiile de învățământ de orice nivel (preșcolar, general, profesional tehnic, superior) să acționeze ca modele de conduită corectă”, menționează MEC într-un comunicat.

De asemenea, Ministerul de resort face apel către autoritățile publice locale și organele locale de specialitate în domeniul învățământului să se implice activ în prevenirea unor astfel de comportamente.

De menționat că acest caz a intrat în atenția publică pe 13 aprilie, atunci când educatoarea pe nume Tatiana Cușnir a lăudat printr-un comentariu pe Facebook „performanța” soldaților ruși, care au agresat sexual și torturat femei și fete din orașele ocupate din Ucraina. Potrivit Stopfals.md, după mediatizarea cazului scandalos, la nivel local s-a format un grup de lucru pentru investigarea acestuia.

Educatoarea le-ar fi explicat membrilor grupului de lucru că i-ar fi fost spart contul de Facebook, cu toate că anterior, în discuția cu reportera Stopfals.md, Tatiana Cușnir a confirmat că mesajul îi aparține, doar că publicul l-a interpretat eronat.

Educatoare din Telenești, demisă după ce a ironizat un caz de viol în Ucraina

stopfals.md

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: