Андрей Мардарь / NewsMaker

Elevii, așteptați la școală pe 1 septembrie. Profesorii nevaccinați vor trebui să facă teste la Covid din banii proprii

Pe 1 septembrie, elevii vor începe anul de studii 2021-2022 cu prezenţă fizică, însă cu respectarea unei instrucţiuni a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP), aprobată în şedinţa de din 23 august. Potrivit ministrului Sănătății Ala Nemerenco, angajații din educație care nu sunt vaccinați vor trebui să prezinte, la fiecare două săptămâni, rezultatul negativ al testului la Covid-19. Analizele vor fi achitate de către cadrele didactice, informează MOLDPRES.

Potrivit ministrului, instrucţiunea prevede mai multe măsuri şi norme sanitar-epidemiologice, care vor fi obligatorii pentru toate instituţiile de învăţământ, de diferit nivel şi formă de organizare, publice sau private.

„De asemenea, am convenit ca până la 1 octombrie să atingem o rată de vaccinare în sistemul de învăţământ (reprezentanţii adulţi) de 95%. Or, o dată la 14 zile, angajaţii din învăţământ, în cazul în care nu vor putea prezenta certificate de vaccinare, vor fi obligați să facă, din cont propriu, teste, inclusiv urgente, pentru identificarea SarsCov-2, certificate privind prezenţa anticorpilor, dovadă de la medic că la anumite perioade au avut COVID-19”, a spus Ala Nemerenco.

Referindu-se la programul festiv cu ocazia sărbătorilor naţionale de la finele lunii august, ministrul Sănătăţii a relevat că pentru desfăşurarea paradei militare vor fi antrenaţi doar cei care sunt imunizaţi 100%.

„Totodată, vom limita maximal posibil numărul de participanţi, iar cei prezenţi vor trebui să respecte toate regulile de protecţie – purtarea măştii, distanţă socială etc. Respectiv, toate activităţile cultural-artistice vor fi cu program scurt, finalizându-se nu mai târziu de ora 17.00”, a estimat  ministrul Sănătăţii, Ala Nemerenco, după şedinţa din 23 august a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică.

Hotărârile Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică sunt executorii pentru autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, pentru persoanele fizice şi juridice, indiferent de domeniul de activitate şi forma juridică de organizare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Copil de șase ani, readus la viață de echipa SAMU Strășeni după ce era să se înece într-un bazin

Un copil de șase ani a fost readus la viață de echipa de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SAMU Strășeni, după ce era să se înece într-un bazin improvizat dintr-o localitate a raionului Strășeni, în seara zilei de 20 iunie. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP), apelul a fost recepționat la ora 20:36, mama copilului solicitând ajutor după ce băiatul fusese scos din apă.

Până la sosirea ambulanței, medicul superior din cadrul Dispeceratului comun de urgență, Tatiana Ignatova, a ghidat-o telefonic pe mamă pentru inițierea măsurilor de resuscitare. La sosirea echipei, copilul se afla în stare critică, prezentând semne de hipoxie severă. În timpul transportului, echipa medicală a continuat măsurile avansate de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, efectuând deschiderea și aspirarea căilor respiratorii, ventilație asistată cu balon, administrarea preparatelor medicamentoase și oxigenoterapie.

Datorită intervenției rapide, funcțiile vitale ale copilului au fost restabilite prin reluarea respirației spontane și stabilizarea parametrilor hemodinamici. Minorul a fost transportat ulterior la Spitalul Raional Strășeni pentru continuarea tratamentului.

Intervenția a fost realizată de medicul Parascovia Sagaidac, asistentul medical Nicolae Calmîș, infirmierul Andrei Munteanu și șoferul Oleg Badia.

CNAMUP a reamintit că supravegherea permanentă a copiilor în apropierea bazinelor acvatice, lacurilor, râurilor și piscinelor este esențială pentru prevenirea tragediilor prin înec, care se pot produce în câteva clipe și pot avea consecințe dramatice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: