поезд, румыния

Elevii din Republica Moldova, care studiază în România, vor circula duminică gratuit cu trenul în oraşele cu secţii de votare

Elevii care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi care studiază în România vor beneficia pe 15 noiembrie de o călătorie gratuită pe calea ferată dus – întors, către şi dinspre localităţile din România unde se organizează secţii de votare, în vederea exercitării dreptului de vot pentru alegerile din ţara vecină.

Potrivit proiectului de Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului român privind instituirea cadrului legal pentru facilitarea transportului gratuit al elevilor pe calea ferată română în vederea exercitării dreptului de vot la alegerile prezidenţiale din data de 15 noiembrie 2020 de către elevii care sunt cetăţeni ai Republicii Moldova şi care studiază în România, publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor român, aceştia vor putea călători gratuit la trenurile Regio şi Interregio, la clasa a II – a.

Pe biletul de călătorie eliberat se va menţiona numele şi prenumele beneficiarului, codul numeric personal (CNP-ul), seria şi numărul actului de identitate, calitatea elev (E). Persoanele care, prin fraudă, vor călători suplimentar faţă de călătoria gratuită acordată vor suporta consecinţele legii, se menţionează în proiect.

Amintim că 13 secții de votare se vor deschide în România pe 15 noiembrie – două în București și câte una în Iași, Galați, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Bacău, Suceava, Craiova, Sibiu și Oradea.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

TVR

Cod galben de caniculă: temperaturi de până la 35°C, în mai multe regiuni din țară (Hartă)

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis un nou Cod galben de caniculă, valabil pentru marți, 15 iulie. Avertizarea vizează creșteri semnificative ale temperaturii aerului pe parcursul zilei, în special în sudul și, parțial, în centrul țării.

Potrivit meteorologilor, în regiunile afectate, temperaturile maxime vor oscila între +33 și +35°C.

Autoritățile recomandă cetățenilor să evite expunerea îndelungată la soare, să consume mai multe lichide și să limiteze activitățile fizice intense în orele de vârf.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: