Erdogan vine în Moldova pe 1 iunie? Ar fi prima vizită oficială după câștigarea unui nou mandat
Full Article 2 minutes read

Erdogan vine în Moldova pe 1 iunie? Ar fi prima vizită oficială după câștigarea unui nou mandat

Recep Tayyip Erdogan ar putea efectua prima sa vizită în străinătate, după ce a fost reales în funcția de președinte al Turciei, în Republica Moldova, contrar tradiției potrivită căreia, imediat după alegeri, liderul de la Ankara vizita Azerbaidjanul și Ciprul de Nord. Anunțul a fost făcut de reprezentantul oficial al liderului turc, Ibrahim Kalin, anunță TASS cu referire la postul TV „A Haber”.

„Știți, conform tradiției, după alegeri, președintele merge în primele sale vizite în Azerbaidjan și Cipru, dar de această dată, joi, pe 1 iunie, în Moldova este programat Summitul Comunității Politice Europene. Dacă va exista o decizie corespunzătoare, atunci nu este exclus că prima călătorie în străinătate să aibă loc acolo. Dacă va fi luată decizia de a nu merge acolo, atunci primele vizite vor avea loc, ca întotdeauna, în Azerbaidjan și Cipru”, a declarat Ibrahim Kalin pentru A Haber TV.

De menționat că pe 1 iunie, Republica Moldova va găzdui Summitul Comunității Politice Europene. La eveniment sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene. Potrivit autorităților de la Chișinău, până în prezent, aproape toți cei 50 de lideri europeni invitați și-au confirmat prezența la eveniment. NM a încercat să afle dacă printre liderii care și-au confirmat prezența la eveniment se numără și președintele reales al Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Până la publicarea știrii, însă, Grupul Media pentru Știri de Securitate nu a dat curs solicitării noastre.

Summitul CPE va avea loc la complexul vitivinicol Castel Mimi de la Bulboaca. Reuniți în Moldova, liderii vor pune în discuție eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Amintim că Turcia și-a ales duminică președintele. În cel de-al doilea tur al scrutinului, Recep Tayyip Erdogan a obținut 52,14% dintre voturi. Astfel, liderul de la Ankara intră în cel de-al treilea deceniu de domnie. Cu această ocazie, mai mulți politicieni de la Chișinău, între care bașcanul ales al Găgăuziei, Evghenia Guțul, au adresat mesaje de felicitare în adresa lui Erdogan, după victoria de acum o zi. Până la această oră, președinta Sandu nu a publicat nici un mesaj de felicitare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: