(VIDEO) „Este o sumă mare”. Cât a achitat Andrei Spînu pentru factura la gaz și energia electrică în decembrie?
Full Article 2 minutes read

(VIDEO) „Este o sumă mare”. Cât a achitat Andrei Spînu pentru factura la gaz și energia electrică în decembrie?

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu a achitat circa 13.000 de lei pentru facturile la gaze naturale și energia electrică pentru luna decembrie. În cadrul ediției din 18 ianuarie a unei emisiuni difuzate de NordNews, oficialul a declarat că a renunțat la compensații în acest an. 

„Eu am intrat pe compensații.gov.md și am depus cererea pentru renunțarea la compensații. Pentru că cred că pot să achit factura la tarifele care sunt stabilite de ANRE”, a precizat Andrei Spînu.

Chiar dacă a renunțat la compensații, ministrul a recunoscut că sumele din facturile pentru serviciile comunale sunt „mari” și au crescut considerabil comparativ cu anii precedenți.

„Cred că la gaze naturale mi-a venit un pic peste 10.000 de lei pentru luna decembrie și la energia electrică cred că 2500 sau 2800.”, a spus oficialul. „Este o sumă mare pentru majoritatea cetățenilor. Și pentru familia mea este o sumă care a crescut condsiderabil comparativ cu tarifele din lunile sau din anii precedenți”, a adăugat ministrul.

Potrivit celei mai recente declarații de avere depuse de Andrei Spînu, acesta locuiește într-o casă cumpărată în 2018, cu suprafața de 125,2 m2. Imobilul este evaluat la 1,5 mln lei. Anterior, presa a scris că locuința se află în sectorul Rîșcani al capitalei, iar valoarea de piață ar fi de circa 400 mii euro.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: