„Eu optez pentru reziliere”. Ceban insistă ca Primăria să rupă contractul cu Nata Albot
Full Article 3 minutes read

„Eu optez pentru reziliere”. Ceban insistă ca Primăria să rupă contractul cu Nata Albot

Primarul municipiului Chișinău Ion Ceban insistă ca Primăria să rezilieze contractul cu Nata Albot, semnat pentru promovarea platformei Educație Online. Asta deși, în ajun, jurnalista a scris pe pagina sa de Facebook că a vrut să renunțe la angajament, însă a fost rugată să nu o facă. 

„Despre contractul semnat de către Direcția Educație cu Asociația Obștească „Ca Lumea”, în vederea promovării în diasporă a platformei Educație Online. Nu-mi asum sub nici o formă acest contract. Eu optez pentru rezilierea documentului, despre asta am comunicat și reprezentanților direcției. Am solicitat să fie examinat documentul de către juriști și să vină cu opțiunile de reziliere”, a scris edilul pe 26 ianuarie, pe Facebook.

Ion Ceban susține că, după aproape 2 luni de la semnarea contractului, „nu a fost realizată nici o acțiune de către partea contractantă, iar banii au fost transferați de către direcție”.

„Am văzut atitudinea neserioasă a părții contractante și eu cred că trebuie reziliat, dar se vor expune juriștii. Totodată, aduc la cunoștință persoanei care urma să promoveze acest proiect, dar și altora, că a fost efectuată și continuă să fie depusă o muncă enormă pentru realizarea și promovarea acestui proiect”, a mai scris Ceban.

❗️❗️❗️
Despre contractul semnat de către Direcția Educație cu Asociația Obștească „Ca Lumea”, în vederea…

Publicată de Iv Ceban pe Marţi, 26 ianuarie 2021

 

De cealaltă parte, în ajun, jurnalista Nata Albot a scris că a vrut să rezilieze contractul, însă a fost rugată să nu o facă: „Eu am insistat să reziliem contractul pentru că am mari dubiii că oamenii cu care aș fi vrut să colaborez pe acest proiect, vor fi de-acord să facă asta după tot căcatul pe care l-a făcut Ceban. Am fost rugată să nu reziliez contractul. Am ajuns la acordul că cel mai bun răspuns la mizeria făcută de primarul Chișinăului vor fi rezultatele livrate”.

Nata Albot a mai menționat că, potrivit Google Analytics, vizualizările site-lui www.educatieonline.md au crescut considerabil timp de 24 de ore.

„În această ordine, mă adresez celor care au comunități mari pe online, sunt interesați de subiecte de educație și ar vrea să contribuie la promovarea a mii de ore de cursuri de educație online în comunitățile lor. Bineînțeles că serviciul vostru va fi achitat. Bani nu-s mulți, lucrăm cu statul. Dar pentru educație, merită cu toții să facem o binefacere”, a conchis Albot.

 

„Eu optez pentru reziliere”. Ceban insistă ca Primăria să rupă contractul cu Nata Albot

Facebook/Nata Albot

Amintim că, în cadrul ședinței primăriei din 25 ianuarie, primarul capitalei Ion Ceban a solicitat desfășurarea unui audit asupra sumei de 60 de mii de lei care, primită de jurnalista Nata Albot, pentru promovarea proiectului de învățământ la distanță Educație Online. Anterior, edilul i-a trimis mai multe mesaje amenințătoare soțului jurnalistei, fiind nemulțumit de faptul că soția sa a fost vizată într-o înregistrare video a vloggerului.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: