Eugen Rurac a demisionat din funcția de șef al Direcției urmărire penală a CNA: Nu mai cred în independența instituției
Full Article 3 minutes read

Eugen Rurac a demisionat din funcția de șef al Direcției urmărire penală a CNA: Nu mai cred în independența instituției

Șeful Direcției Urmărire penală din cadrul Centrul Național Anticorupție, Egeniu Rurac, și-a depus, pe 13 februarie, cererea de demisie. Informația a fost confirmată chiar de Rurac pentru Realitatea.md

Potrivit sursei citate, Eugen Rurac și-a argumentat demisia prin faptul că „nu mai crede în independența CNA”.

Precizăm că Eugeniu Rurac, a candidat la funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, dar s-a retras din concurs pe 1 februarie.

Amintim că și toți membrii comisiei de selectare a noul șef al al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) au demisionat pe 1 februarie.

Inițial, doar patru dintre membrii comisiei au demisionat. După ședința din 1 februarie, o cerere în acest sens a parvenit și de la Iulian Groza.

Din comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al PCCOCS fac parte:

–    Iulian Groza, propus de Președintele Republicii Moldova;

–    Tudor Osoianu, propus de Ministerul Justiției;

–    Ion Guceac, propus de Consiliul Superior al Procurorilor;

–    Boris Poiată, propus de Consiliul Superior al Procurorilor;

–    Roman Eremciuc, propus de Consiliul Superior al Procurorilor.

În cadrul ședinței din 31 ianuarie, CSP a decis respingerea sesizării depuse de ministrul Justiției Sergiu Litvinenco privind încetarea desfășurării concursului actual pentru funcția de șef al PCCOCS. Anterior, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a declarat că, în opinia sa, concursul actual ar trebui anulat, iar altul nou ar trebui să se desfășoare peste trei luni, după ce CSP va trece prin procedura de pre-vetting.

Cum a izbucnit scandalul în jurul concursului?

Pe 26 ianuarie, membrul comisiei speciale pentru pre-selecția candidaților pentru funcția de șef al PCCOCS Iulian Groza a cerut anularea concursului (Groza este și director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE)). Acesta a argumentat că integritatea procesului de selecție este grav afectată. Mai mult, Groza, care este și membru al Consiliului Suprem de Securitate, a menționat că ar fi existat tentative de a fi presat și intimidat.

Pe de altă parte, Eugeniu Rurac, fost procuror anticorupție, unul dintre candidații la funcția de șef al PCCOCS, a solicitat suspendarea concursului până la constituirea unei noi comisii de preselecție, în care să nu fie inclus Iulian Groza. Angajații IPRE sunt acuzați că ar fi accesat datele cu caracter personal ale fostului ofițer SIS, actualul șef-interimar al Direcției Generale Urmărire penală din cadrul CNA, Eugeniu Rurac. De cealaltă parte, IPRE a argumentat că este vorba despre o accesare eronată.

În aceeași zi, ministrul Justiției Sergiu Litvinenco a declarat ca este de acord că concursul la funcţia de şef al PCCOCS, inițiat de CSP în noiembrie 2022, să fie anulat. Potrivit lui, „situația creată implică lipsa de credibilitate”.

Cinci membri ai CSP au calificat declarațiile lui Litvinenco drept „lipsite de suport factologic și conținut juridic”: Inga Furtună, Eduard Varzar, Andrei Roșca, Constantin Șușu și Angela Motuzoc.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: